Scandalul diplomelor s-a închis în Italia: Roma nu se mai opune recunoaşterii licenţelor româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italienii au informat Ministerul Educaţiei şi Comisia Europeană că nu se mai opun recunoaşterii automate  a diplomelor din România, a anunţat azi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Scandalul european al diplomelor false obţinute în România s-a închis, aşadar, a conchis Funeriu.

"În urma scandalurilor succesive din învăţământul românesc în mandatele precedente autorităţile italiene iniţiaseră la Comisia Europeană discuţii în vederea excluderii României din procedura de echivalare automată a diplomelor. Prin aplicarea Legii educaţiei naţionale am reuşit să închidem acest caz. Am închis scandalul diplomelor suspecte de la medicină şi mulţumesc public rectorilor Universităţilor Titu Maiorescu, Universităţii din Oradea şi altor rectori care au luat în serios această situaţie şi au rezolvat-o personal", a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, într-o conferinţă de presă.

În 2009, Corpul de control al Ministerului Educaţiei descoperea mai multe nereguli apărute la înscrierea studenţilor străini la unele universităţi de medicină.

Ulterior, procurorii au întocmit două dosare pe numele fostului rector al Universităţii Oradea, Teodor Maghiar, care ar fi raportat ar fi întocmit şi trimis la Ministerul Educaţiei situaţii statistice conţinând date nereale referitoare la numărul de studenţi, precum şi la alte persoane admise la studii pe locuri fără taxă.

Prejudiciul adus bugetului de stat prin aceste falsuri se ridică la aproape 90 de milioane de lei (echivalentul a 22 de milioane euro).

Judecătorii nu au pronunţat încă o decizie definitivă în acest dosar, însă Tribunalul Bucureşti a decis anul trecut condamnarea lui Teodor Maghiar la opt ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri de circa 22 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort