Scandal la Spitalul Foişor din Capitală. Opt pacienţi mai sunt de evacuat, înainte de a începe procedurile în vederea transformării în spital COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Opt pacienţi ai Spitalului de Ortopedie Foişor mai erau de evacuat sâmbătă dimineaţă, după care vor începe pregătirile în vederea transformării unităţii medicale în spital COVID.

Ultimii opt pacienţi ortopedici sunt evacuaţi sâmbătă dimineaţa din Spitalul Foişor, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai unităţii sanitare. urmând astfel să se încheie acţiunea începută vineri seară, care a provocat critici şi proteste la poarta spitalului.

Conform protocoalelor, urmează să fie validate şi pregătite circuitele de spital in format COVID.

De asemenea, vor fi organizate filtrele pentru pacienţi şi va fi instruit personalul, vor fi organizat turele.

Urmează primirea şi monitorizarea pacienţilor COVID, care sunt aşteptaţi în cursul zilei de sâmbătă.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, în Spitalul de Ortopedie Foişor erau internaţi, în momentul deciziei de a-l transforma în spital COVID, un număr de 105 pacienţi. 13 dintre aceştia au fost transferaţi cu ambulanţe SMURD şi SABIF: 1 la Elias, 4 la Floreasca, 5 la Universitar, 1 la Bagdasar, 1 la SJU Buzau, 1 cu ambulanţa la domiciliu în Galaţi. Dintre ceilalţi 92 pacienţi, 25 erau programaţi pt intervenţii chirurgicale iar 67 erau pacienţi deja operaţi, care urmau sa fie externaţi la domiciliu. 

Decizia transformării Spitalului Foişor în spital COVID a fost soluţia identificată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi avizată de Ministerul Sănătăţii în cursul zilei de vineri, pentru că avea 26 de locuri la ATI, 6 medici şi doar 3 pacienţi, iar sarcina transferării celor internaţi revine DSU, precizează Ministerul Sănătăţii referindu-se la ”situaţia regretabilă” creată la Spitalul Foişor. Conform MS, deşi spitalul fusese informat încă de dimineaţă despre transformarea în COVID, la ora 11:00, managerul încă nu întocmise documentele necesare eliberării avizului temporar. ”Modul cum a decurs evacuarea este regretabil şi ne-am dori ca aceste imagini să nu mai fie vreodată repetate”, subliniază reprezentanţii ministerului, adăugând că va fi solicitată o analiză amănunţită a cauzelor pentru situaţia creată şi pentru modul în care s-a desfăşurat intervenţia pentru evacuarea pacienţilor.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”