Satu Mare: Hainele ieftine nu i-au atras pe sătmăreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, la Satu Mare a fost deschis un târg cu vânzare de textile şi îmbrăcăminte, însă clienţii au lipsit cu desăvârşire. La târgul încheiat ieri seară au fost scoase la vânzare produse la preţuri de dumping, aduse din Slovacia şi Cehia.

Târgul de textile şi îmbrăcăminte, deschis timp de trei zile la Satu Mare, a adunat în incinta holului Casei de Cultură a Sindicatelor mai puţină lume decât de obicei, la astfel de evenimente. Criza financiară şi-a spus şi de data aceasta cuvântului, în condiţiile în care  majoritatea produselor erau la preţ de dumping.
Deschis pentru prima oară la Satu Mare, târgul a fost organizat de o firmă orădeană cu patroni slovaci. Preţuri bune, calitate medie a produselor  - aceasta a fost concluzia la care au ajuns sătmărenii după un raid făcut pe la târg.
„Eu nu mi-am găsit nimic, marfa nu este de calitate. În ceea ce priveşte preţurile, sunt destul de ridicate”, a declarat Floare Oros, o sătmăreancă prezenta la târg.
Însă nu toată lumea a fost de aceeaşi părere. Unii dintre ei şi-au găsit obiecte şi chiar îmbrăcăminte pe măsură. „Sunt lucruri bune, preţurile mici. Mi se pare că sunt şi chinezării, însă pentru câteva folosiri, cât ţine un produs, mai nou, în România, preţurile sunt acceptabile”, a declarat Ioan Guiţă, un domn care era interesat de cuţite de bucătărie.

Târgul s-a închis vineri seara

Articolele de îmbrăcăminte, unele la preţuri bune, altele puţin mai piperate, au avut trecere la public. Întâietate au avut domnişoarele, pentru ele existând diferite tipuri de articole. „Îmi tot caut de ceva vreme o haină pe măsură mea, însă nu găsesc nimic. Îmi plac produsele expuse, iar preţurile sunt foarte bune. Cred că ar fi trebuit să aducă mai multe haine pentru doamne mai în vârstă”, a mai declarat Floarea Oros.
Satu Mare nu este primul loc unde firma din Oradea a deschis un târg cu vânzare. Slovacii vor să colinde toată România. „Am fost în Focşani, Zalău, Mediaş, Reghin, Târgovişte, Ploieşti, Petroşani, Jimbolia şi avem de gând să intrăm în toate oraşele ţării. Acesta este planul şefilor din Olanda”, a declarat coordonatoarea pe Satu Mare, Monica Hovanec. Produsele sunt aduse din Slovacia şi Cehia. Reprezentanţii târgului sunt siguri că vor mai reveni în oraşul sătmărean.

Preţuri de dumping

Preţurile cele mai bune au fost la încălţăminte, unde o pereche de saboţei de gală nu se ridicau la peste şase lei. Pantofii sport costau ceva mai mult, undeva în jur de 15 lei. Preţuri bune au fost la articolele de lenjerie, atât intimă, cât şi de pat. La fel, tricorurile pentru copii, doamne şi bărbaţi au putut fi achiziţionate la preţuri de dumping.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor