«Săracule» - între insultă și realitate. „Trăim într-o economie de tip „gig economy”, cu libertate, dar și cu incertitudine”

O postare cu un grafic Eurostat, care arată că în 2024 17,4% dintre europeni se considerau săraci, a generat nenumărate comentarii pe Reddit, unde utilizatorii au discutat nu doar cifrele, ci și diferențele culturale dintre Est și Vest. 

Potrivit graficului oficial publicat de Eurostat pentru 2024, aproximativ 25% dintre români spun că se simt săraci. Cu alte cuvinte, unul din patru români își percepe nivelul de trai  drept precar. Procentul e mai mare decât media Uniunii Europene (17,4%), dar mai mic decât în Bulgaria (37,4%) și mult sub Grecia, unde două treimi dintre respondenți (66,8%) spun că trăiesc în sărăcie. La polul opus, doar 7,3% dintre olandezi și germani și 8,5% dintre luxemburghezi se consideră în această situație.

Datele Eurostat arată că percepția sărăciei s-a redus în toate grupele de vârstă. În 2024, 20,6% dintre tinerii sub 18 ani se considerau săraci, comparativ cu 22,2% în 2023. Categoria de vârstă 18–64 de ani a înregistrat cea mai mare scădere, cu 1,8 puncte procentuale, până la 17,3%. În rândul persoanelor peste 65 de ani, procentul a coborât la 14,9%.

Indicatorul nu măsoară venitul real, ci modul în care oamenii percep propria situație financiară, în funcție de dificultatea de a face față cheltuielilor, de nivelul datoriilor și de confortul material general.

„În România, «săracule» e o înjurătură, nu o realitate”

„Bulgarii și grecii cred că și sunt”, a scris un utilizator, sugerând că în aceste țări există o conștientizare mai sinceră a dificultăților economice. Altul a completat ironic: „Românul: cum, bă, să mergi cu bicicleta? N-ai bani?”. Discuția s-a mutat rapid spre percepția locală: „În România, «săracule» e o înjurătură, nu o recunoaștere. Neam capitalist”, a comentat altcineva.

Unii au remarcat că sentimentul de lipsă nu reflectă mereu realitatea: „Ești la oraș, ai job și salariu peste 4.500, dar nu-ți permiți iPhone sau vacanță în Grecia: mulți se simt săraci chiar și așa.” Alții au atras atenția asupra confuziilor de interpretare: „Întrebarea nu a fost dacă te consideri mai sărac decât alții, ci dacă te consideri sărac. Un canadian se poate simți sărac fără să se compare cu un haitian.”

Altcineva a vorbit despre „dismorfie financiară”: felul în care ne percepem situația economică printr-o lentilă distorsionată, între aspirație, comparație și frica de a fi rămas în urmă.

„Când am realizat că sunt sărac?” 

În aceeași notă, tot pe r/România, o postare intitulată „Voi când ați realizat că sunteți săraci?” a strâns sute de reacții. De la umor amar la povești de viață dure, comentariile descriu mai bine decât orice raport statistic cum se simte lipsa în România.

Autorul postării a scris: „Eu, de exemplu, nu-mi permit să merg la ski, mi se pare foarte scump. Mersul la restaurant de mai multe ori pe lună mi se pare scump. Un telefon flagship mi se pare o mică avere, n-aș putea să dau 500 de lei pe o pereche de blugi.”

Un utilizator glumește: „Dacă părinții sunt săraci, nu ai nicio vină. Dacă și socrii sunt, nu ai nicio scuză.” Umorul se amestecă cu resemnarea. „Când mi-a fost poftă de parizer și l-am pus înapoi pentru că nu mor fără, nu?”, a scris altcineva. Altul a povestit cum mama lui plângea seara fiindcă nu avea ce să le dea de mâncare: „Am depășit situația și nu mă mai consider sărac, dar sunt lucruri pe care nu le uiți.” 

Un utilizator a scris de ziua lui: „Am 0 lei în cont și 30 în portofel. Mănânc tocăniță de cartofi. Să văd mâine ce îmi gătesc.” 

Povestea unui alt român a devenit simbolică pentru o generație crescută în lipsuri: „În copilărie, când s-a renunțat la uniformă, mi-am dat seama că fără uniformă rulam la școală doar două seturi de haine mai bune. Pijamaua era un lux”.

Astfel de mărturii explică mai bine decât graficele de ce percepția sărăciei rămâne ridicată: nu e doar despre bani, ci despre memorie, rușine și reziliență. Într-o societate care încă se vindecă de lipsurile anilor ’90, sentimentul de precaritate a rămas înscris adânc în mentalul colectiv.

Generațiile care au trăit lipsa

Expertul financiar Adrian Asoltanie explică, pentru „Adevărul”, că modul în care românii se raportează la bani ține în mare parte de vârsta și experiențele generaționale.

„E vorba de două generații diferite. Vorbim de generația mea, de exemplu, sau chiar cei mai în vârstă decât mine. Eu am 50 de ani și văd această cultură a economisirii indiferent de venituri. Aceasta este, de fapt, generația pe caiet. Generația care e trecută prin multe lipsuri și la care economisirea a devenit un obicei. Este un stil de viață”, spune el.

Dacă generațiile mai vechi reușesc să pună bani deoparte chiar și din venituri mici, cele tinere, atrase de consum și social media, cheltuiesc mai mult pe dorințe decât pe nevoi. „Noua generație s-a dus în extrema cealaltă, în care de multe ori cheltuie ignorându-și nevoile. Una din nevoile vitale este partea de economisire, să ai niște bani puși deoparte în caz de ceva”, observă Adrian Asoltanie.

Expertul numește acest dezechilibru „generația butler” – generația care își externalizează confortul prin aplicații și servicii rapide. „Dacă ți-e foame, deschizi aplicația, îți comanzi și într-o jumătate de oră îți vine curierul. Practic, ne-am dus în cealaltă extremă, în care cheltuim extrem de mulți bani pe confort, pe plăceri, pe dorințe și suntem mai puțin atenți la nevoi.”

Rezultatul, avertizează el, este o vulnerabilitate crescută la instabilitate. „Generația veche era mult mai rezilientă. Aveai în casă aproape tot ce-ți trebuia. Astăzi, trăim într-o economie de tip „gig economy”, cu libertate, dar și cu incertitudine. Dacă nu te ocupi de economisire și investiții, consecințele pot fi periculoase.”

„Prosperitatea a devenit un test social”

Sociologul Marius Wamsiedel, lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București, adaugă o dimensiune culturală: banii au devenit un simbol al validării sociale.

„Banii nu reprezintă numai o resursă materială, ci și un indicator de status. În societatea post-decembristă, situația materială a devenit un criteriu important de validare socială. A avea bani (sau măcar a părea că ai) semnifică succesul și solicită admirație,” susține acesta.

Această transformare, spune el, a dus la două reacții: consumul ostentativ, pe de o parte, și economisirea compulsivă, pe de alta. „Pentru generațiile care au cunoscut precaritatea, prosperitatea e o sursă de anxietate. Există întotdeauna teama de a nu pierde statutul material greu dobândit, iar această teamă influențează modul de gestionare a banilor.”

„România a evoluat, dar mentalitatea încă trăiește în epoca lipsei”

Perspectivele economice și cele emoționale se întâlnesc în explicația lui Ciprian Sandu, coach și mentor în investiții și venituri pasive.

„Statistica poate părea rece, dar este sugestivă: România a progresat mult, nivelul de trai a crescut, iar decalajul față de Vest s-a redus. Totuși, paradoxul rămâne: în timp ce unii cheltuiesc compulsiv, alții continuă să trăiască auster, chiar și atunci când nu mai este nevoie. Cheia este echilibrul”, afirmă el.

Pentru mulți români, lipsurile din trecut au creat o „rușine a prosperității”. „Mulți dintre noi am crescut cu lipsurile ca realitate zilnică și ne-a fost greu să ne demonstrăm că merităm mai mult. Am trecut de la lipsă la abundență, dar mintea noastră încă operează în regim de criză. Până nu vindecăm trauma sărăciei, nu vom ști să ne bucurăm de prosperitate,” avertizează acesta.

Ciprian Sandu conchide: „Schimbarea nu e doar financiară, ci culturală și emoțională. Trebuie să învățăm că prosperitatea nu e ceva rușinos, ci o formă de evoluție. Iar vindecarea începe din interior, prin educație, conștientizare și curajul de a ne dori mai mult.”