Şapte războaie cu maidanezii, nicio victorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăriile de sector şi municipalitatea derulează programe de combatere a fenomenului câinilor comunitari prin sterilizare şi adopţie. Rezultatele întârzie să apară pentru simplul fapt că lipseşte o coordonare eficientă. „Legea Capitalei“ cuprinde şi centralizarea măsurilor faţă de problemele Bucureştiului.

Câinii vagabonzi sunt cea mai mare problemă a bucureştenilor, depăşind poluarea, aglomeraţia din trafic, birocraţia sau corupţia. Rezultatul a fost publicat recent de Asociaţia ProDemocraţia, care a comandat un studiu sociologic. Problema maidanezilor ar putea fi rezolvată dacă „Legea Capitalei" va fi adoptată şi astfel nu vor mai exista şapte administraţii care să coordoneze, superficial, problema câinilor comunitari.

Măsurile luate de fiecare primărie în parte demonstrează până acum că lipsa unei strategii unitare nu aduce rezultate. Şi asta pentru că nu toate administraţiile dispun de fonduri destinate construirii unor adăposturi sau pentru sterilizare. Astfel se naşte exemplarul de maidanez „transectorial", cel lăsat de izbelişte sub cerul liber, care tranzitează şi se înmulţeşte şi în sectoarele în care fenomenul a fost „stârpit".

Un „cap" cu şapte creiere

De exemplu, Primăria Sectorului 2 aplică sterilizarea şi vaccinarea gratuite ale câinilor vagabonzi şi se laudă că în fiecare an reuşesc să salveze astfel minimum 2.500 de animale care nu se mai înmulţesc de două ori pe an. Potrivit specialiştilor în medicina veterinară, orice căţea naşte pui de două ori pe an, iar un exemplar poate avea în medie opt pui pe an, care rămân pe străzi şi se adaugă numărului de câini care sunt în continuă creştere în Bucureşti. De aceea, nicio autoritate publică din Capitală nu poate transmite o cifră exactă a câinilor fără stăpân.

Totuşi, dintr-un calcul simplu rezultă că cel puţin 140.000 de câini pe an nu ar mai fi fost astăzi pe străzi, dacă toate cele şapte primării din Capitală ar fi avut stabilit un program de acţiuni comune. În prezent, acest lucru s-ar putea realiza printr-o hotărâre de Consiliu General, care să cuprindă un program de castrări gratuite, măsură prin care se menţine numărul de animale fără stăpân care pun în pericol siguranţa oamenilor.

Maidanezii preferă sectorul 5

În sectorul 1 s-a deschis, în 2009, un adăpost pentru 136 de câini fără stăpân, care a costat 700.000 de euro. Locuri insuficiente pentru miile de patrupede care umblă nestingherite pe străzi. Şi în sectorul 6 se dă o luptă cu morile de vânt. Primarul Cristian Poteraş a apelat la ajutorul ONG-urilor pentru a pune la punct o strategie de reducere a fenomenului maidanezilor. Nu a reuşit însă să facă decât un adăpost pentru 100 de câini, majoritatea foarte agresivi, şi să încheie un contract de colaborare cu Fundaţia Zdreanţă, în vederea asigurării hranei şi igienei în padocuri. Edilul promite însă că va construi un nou adăpost cu 1.000 de noi locuri.

Situaţia cea mai dezastruoasă este în sectorul 5, acolo unde de altfel a fost înregistrat şi cel mai mare număr de câini comunitari din Capitală. Oficiali din Primăria Sectorului 5 ne-au declarat că administraţia nu a investit niciun leu pentru a rări maidanezii. „Noi nu am făcut nimic şi nici nu vom face, pentru că nu am primit niciun leu pentru sterilizare sau adăpost. Primăria Generală gestionează situaţia la modul gros, atunci să se descurce", ne-a explicat un reprezentant al primăriei conduse de Marian Vanghelie. Primăria Capitalei dispune de un buget propriu anual prin care derulează toate operaţiunile necesare adunării câinilor. Plasarea lor în ţarcuri este însă imposibilă, atâta vreme cât municipalitatea nu mai deţine decât un singur adăpost, la Fundulea.

''Nu am făcut nimic şi nici nu vom face, pentru că nu am primit niciun leu pentru sterilizare sau adăpost. Primăria Generală gestionează situaţia la modul gros, atunci să se descurce.''
reprezentant al Primăriei Sectorului 5

Bază de date pentru maidanezi

Nu scăpăm de câinii fără stăpân, dar măcar vom şti câţi sunt. Primăria Capitalei pregăteşte o bază de date unică cu toţi câinii din Bucureşti. Fiecare câine, cu sau fără stăpân, va primi un microcip şi va fi introdus în baza de date. Stăpânii care nu se vor supune noii hotărâri vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online