Săptămâna Foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a efectuat o vizită fulger la începutul săptămânii în Afganistan, unde sunt implicate în luptele cu talibanii şi trupe germane.

După ce a vizitat mai multe obiective afgane, împreună cu o delegaţie înarmată până în dinţi, Merkel a luat masa cu militarii în tabăra Marmal din apropierea oraşului Mazar-i-Sharif. Votaţi fotografia favorită pe www.adevarul.ro/fotografia.

Vizita nu a fost planificată, ci este o consecinţă a tensiunilor recente din capitala Kabul, după ce un soldat american a ucis 16 civili. Germania este al treilea furnizor de trupe pentru războiul din Afganistan, după Statele Unite şi Marea Britanie. Peste 130.000 de militari din ţările membre NATO au efectuat un stagiu în Afganistan.

Martor foto: Pofta vine mâncând



Preşedintele SUA, Barack Obama, şi premierul Marii Britanii, David Cameron, mănâncă hot dog la un turneu de baschet universitar. Deşi par relaxaţi, cei doi lideri politici s-au întâlnit de fapt să discute despre ultimele mari crize ale momentului: Afganistan şi Iran.

Vehicul pe tocuri înalte

A trecut Ziua Femeii, însă Sudhakar Yadav, un designer de maşini din India, continuă să-şi promoveze creaţiile pentru doamne, şi într-un mod chiar inedit. Cu ajutorul unor ingineri, el a realizat mai multe vehicule-pantof, cu care angajaţii săi se plimbă prin oraşul Hyderabad. Un astfel de vehicul poate atinge o viteză de 45 de kilometri pe oră.

A prins un somn de voie



Un politician chinez a adormit la Congresul Naţional al Poporului, în timp ce colegii săi dezbăteau, cu aprindere, modificarea codului penal. Marea sală de dezbateri din Beijing a fost martorul unor momente comice, când deputaţii au căzut pradă somnului. Alţi parlamentari s-au îndeletnicit cu ocupaţii care le-au distras atenţia, cum ar fi răsfoitul ziarului.

Aţi văzut un prinţ pe un cal maro?

Un alt membru al casei regale britanice, prinţul Harry, a străbătut Oceanul Atlantic ca să participe la cupa de polo pe iarbă organizată în Campinas, Brazilia. Scopul competiţiei este strângerea de fonduri pentru întrajutorarea copiilor orfani din Lesotho, Africa. O parte din bani vor fi alocaţi centrelor de copii fără părinţi din Brazilia.

De-a v-aţi ascunselea cu moda



Ducesa Camilla a Marii Britanii (dreapta) stă de vorbă cu Sophie, contesă de Wessex şi cumnata sa, la un eveniment de celebrare a statelor membre ale Commonwealth, găzduit în Westminster Abbey, Londra. Din cauza pălăriei şic, Sophie a putut fi zărită cu greu de participanţii la această reuniune.

Mai multe pentru tine:
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”