Românii, neinformaţi şi reticenţi faţă de pensia facultativă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La zece luni de la startul sistemului facultativ de pensii, doar 61.000 de persoane au aderat la pilonul III. Un studiu al GFK arată faptul că persoanele eligibile de a intra în sistem sunt

La zece luni de la startul sistemului facultativ de pensii, doar 61.000 de persoane au aderat la pilonul III.

Un studiu al GFK arată faptul că persoanele eligibile de a intra în sistem sunt conştiente de nevoia suplimentară de pensie, dar sunt axate pe consum. Pensia privată facultativă reprezintă o opţiune serioasă doar pentru adulţii de peste 30 - 35 de ani, care au un serviciu stabil şi copii.

Rămâne de văzut dacă 2008 va fi anul pensiilor facultative. Un studiu făcut de GFK la sfârşitul lunii ianuarie 2008 arată faptul că, în prezent, românii sunt axaţi pe consum, sunt tributari creditelor şi sub presiunea nevoilor imediate.

Cum pensia facultativă este o decizie pe termen lung, la care trebuie să cotizezi vreme de cel puţin 90 de luni şi pe care o ridici abia la vârsta pensionării, decizia angajaţilor este, încă, foarte greu de luat. Totuşi, rezultatele studiului arată că aceştia încep să se gândească la câştiguri şi investiţii şi la siguranţa pe termen lung. S-au informat despre pensia facultativă şi o iau în considerare pentru că nu vor să fie o povară pentru familie la bătrâneţe, mai ales că nici nu ştiu ce sumă vor primi de la stat din pensia privată obligatorie.


Românii confundă, conform GFK, pensia privată facultativă cu cea obligatorie, pilonul II opţional cu pilonul III şi ar vrea ca angajatorul să plătească. Nu se ştie, încă, modul în care vor beneficia de deduceri fiscale şi cum se calculează acestea. "Românii cer ca instituţiile de stat/reprezentanţii opiniei publice să confirme siguranţa banilor şi a câştigului obţinut", se mai arată în studiu.


Angajaţii îşi vor putea plăti contribuţia şi singuri


Nemulţumirile provin din faptul că deductibilitatea de 200 de euro este prea mică, iar la sfârşit, pensia va fi impozitată integral. De asemenea, procentul de contribuţie de maximum 15% din salariul brut este considerat prea mic, iar condiţia de participare de până la 52 de ani este apreciată drept restrictivă.


Angajaţii îşi vor putea plăti în nume propriu contribuţia pentru pensia privată facultativă (pilonul III), potrivit unui amendament introdus de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) într-o ordonanţă ce modifică legea pensiilor facultative. Asta va mulţumi atât angajaţii, cât şi angajatorii, care nu erau de acord cu munca suplimentară pentru plata acestor contribuţii.


Amendamentul a fost inclus în Ordonanţa de Urgenţă 112/2007, ce va fi votată în plenul Camerei Deputaţilor.
Această schimbare mută responsabilitatea plăţii pe umerii contributorilor, dar şi ai agenţilor de marketing care vor trebui să ţină legătura, lunar, cu cei care au de virat pensia facultativă.

În prezent, legea încă prevede că doar angajatorul poate reţine şi vira această contribuţie, pe baza contractului de pensie facultativă încheiat de angajat cu o companie de pensii. Mulţi angajatori au refuzat anul trecut plata acestor contribuţii, dând vina pe sarcina administrativă suplimentară.

Mai multe pentru tine:
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Vine Trump, plânge cerul! Donald și Melania, primiți de Kate și William la Windsor, într-o atmosferă tensionată și ploioasă
Sebastian Burduja avertizează: vânzarea Napolact către Bonafarm amenință securitatea națională. „Trebuie analizată ca o potențială extensie a strategiei unui stat ale cărui politici au intrat frecvent în conflict cu interesele naționale”