România, sub informare de furtuni şi grindină. Care sunt zonele afectate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANM a emis o informare de ploi, vânt şi căderi de grindină FOTO Adevărul

O informare de ploi, vânt şi grindină a fost emisă marţi pentru mai multe zone ale ţării, fiind anunţate cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până miercuri, ora 23.00, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, precum şi în zonele de deal şi munte vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. 

Fenomenele vor fi mai frecvente şi mai intense în cursul după-amiezelor când ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, cu precădere în Carpaţii Meridionali, vor fi de peste 40 de litri pe metru pătrat. 

Vor fi condiţii de grindină.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

METEO Temperaturi caniculare în următoarele două săptămâni

Vremea se va încălzi începând cu 1 iulie şi va deveni caniculară, în zonele de câmpie, după data de 8 iulie. Maximele se vor situa în jurul valorii de 34 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni: caniculă şi secetă

În următoarele trei luni, vremea va fi foarte caldă şi cu precipitaţii puţine, potrivit estimărilor Centrului European de Prognoză a Vremii.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare