România se revoltă online. Cât de eficiente sunt petițiile semnate din fața calculatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înlăturarea președintelui României de la conducere, stoparea exportului de lemn, revenirea FCSB în Ghencea, apă și căldură în Drumul Taberei, tăierea pensiilor speciale sunt teme care fac obiectul unor petiții online.

Parlamentul, locul unde multe petiții își găsesc rezolvarea FOTO: Călin Gavrilaș

Cu sute, mii sau zeci de mii de semnături adunate în mediul online, petițiile pot produce transformări în societate dacă demersul nu se oprește doar la acest nivel. Astfel de mișcări încep în online, dar, pentru a avea succes, se continuă cu proteste fizice, cu audiențe la factori de decizie sau participarea la diferite întruniri publice.

Tudor Brădățan, directorul executiv Declic, unul dintre ONG-urile cu cele mai importante acțiuni civice, spune că este nevoie ca o campanie să depășească etapa strângerii de semnături.

„Comunitatea Declic este formată din peste un milion de persoane care au semnat petiții și care continuă să se implice și după acest prim pas. Participă la proteste, trimit emailuri autorităților, merg în audiențe, trimit mesaje pe rețele de socializare, fac voluntariat și rămân implicați până la câștigarea campaniei”, spune directorul.

El arată că buna guvernare, protejarea mediului și solidaritatea în societate sunt principalele trei subiecte pe care ONG-ul le urmărește. Identifică temele care „ard” și care „dor” cel mai mult, apoi se uită și care sunt soluțiile posibile.

„Încercăm să găsim rezolvări care sunt în acord cu valorile noastre și care sunt de competența unui factor de decizie ce poate fi influențat prin presiune publică. Pe lângă campaniile asumate de echipa Declic, noi oferim publicului larg o platformă prin care oricine poate demara propria strângere de semnături”, adaugă Tudor Brădățan.

Politicienii reacționează la presiunea populară

Sociologul Gelu Duminică a explicat pentru „Adevărul” că presiunea populară este eficientă și reacția publică, de genul scrisori, petiții, este de dorit în orice campanie de advocacy.

„Politicianul român este, de mult prea multe ori, populist. Și reacționează la presiune populară. În ultimii zece ani, și mai ales în perioada Dragnea, societatea, cu a sa reacție, a ținut România pe drumul democrației”, spune sociologul.

Nicio petiție nu este la fel ca alta. Uneori, subiectele abordate sunt ușor de rezolvat printr-o nouă politică publică, alteori nu există consens politic pentru soluționare. Sunt și cazuri în care politicienii se opun și atunci activiștii trebuie să facă tot posibilul pentru a le schimba opinia. De exemplu, celor de la Declic le-a luat doi ani să-i convingă pe politicieni să trimită dosarul Roșiei Montane la UNESCO. În schimb, deblocarea legii adopțiilor a fost votată în Parlament după trei săptămâni de la lansarea campaniei de strângere a semnăturilor.

Cele mai dificile campanii sunt cele care vizează mari afaceri dubioase, precum reducerea fenomenului tăierilor ilegale de pădure sau construcția de hidrocentrale pe anumite râuri.

În aceste cazuri, simțim și noi presiunea imensă pe care o exercită lobby-iștii marilor companii poluatoare asupra politicienilor, dar și a presei. Suntem încontinuu calomniați și înjurați de beneficiarii acestor scheme de transfer a resurselor statului atunci când își simt veniturile colosale amenințate”, spune Brădățan.

La nivel local, succesul petițiilor online este mai mic. În anul 2020, printr-o petiție online se cerea Primăriei Constanța să nu risipească banii publici într-un moment dificil pentru omenire – criza sanitară produsă de COVID-19. S-au adunat peste 400 de semnături care au fost transmise către administrația locală.

Efectul a fost zero. Am centralizat semnăturile și le-am transmis către primărie. N-au avut nici un efect”, spune Andrei Neagu, inițiatorul campaniei.

Deși sunt destui oameni care consideră astfel de campanii online doar o pierdere de timp, succesul activiștilor demonstrează că se poate schimba ceva dacă lumea se unește. Tudor Brădățan oferă câteva exemple de campanii încununate cu succes: includerea Roșiei Montane în UNESCO, blocarea proiectelor miniere de la Certej și Rovina, salvarea râului Bâsca Mare de la betonare, anchetarea corectă a uciderii pădurarului Liviu Pop, redeschiderea dosarului 10 august, implementarea sistemului AML de localizare a apelantului la 112 și altele.

Mai multe pentru tine:
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta