România are unul dintre cele mai mari preţuri la electricitate din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportat la puterea de cumpărare, tariful curentului electric pentru consumatorii industriali se situează pe locul doi în Europa Deşi costul energiei electrice din România este unul dintre

Raportat la puterea de cumpărare, tariful curentului electric pentru consumatorii industriali se situează pe locul doi în Europa

Deşi costul energiei electrice din România este unul dintre cele mai mici din Europa, fiind situat în a doua jumătate a clasamentului, raportat la puterea de cumpărare lucrurile nu mai arată deloc la fel. Consumatorii casnici plătesc al optulea preţ ca mărime între 30 de state, în timp ce clienţii industriali ocupă un "onorabil" loc doi la cheltuielile cu electricitatea.

La 1 ianuarie 2007, preţul electricităţii pentru consumatorii casnici români era de 0,1017 euro/kWh, din care TVA reprezintă 0,0162 euro/kWh, potrivit ultimului raport pe această temă al institutului european de statistică, Eurostat.

Preţul mediu înregistrat în UE 27 era de 0,1528 euro/100 kWh. Comparativ, clienţii industriali plăteau, la începutul anului, 0,0842 euro/kWh, preţ la care nu se mai adaugă niciun fel de taxe. Aceste costuri ne plasează pe locul 23, pentru casnici, respectiv 16 pentru industriali, din 30 de state europene.

Din acest punct de vedere, cele mai mici preţuri pentru consumatorii casnici se înregistrează în Bulgaria (0,066 euro/kWh), Letonia (0,068 euro/kWh) şi Grecia (0,072 euro/kWh), cu tot cu taxe. Invers, preţul electricităţii la 1 ianuarie 2007 era cel mai mare în Danemarca (0,2579 euro/kWh), Italia (0,2329 euro/kWh) şi Olanda (0,218 euro/kWh).

Pentru consumatorii industriali, preţul mediu al electricităţii în UE 27 era de 0,092 euro/100 kWh. Preţul incluzând taxele, dar fără TVA, era cel mai mare în Italia, Irlanda şi Cipru, iar cel mai mic - în Letonia, Bulgaria şi Estonia.

Slovacii cheltuiesc cel mai mult cu energia

Raportat la puterea de cumpărare însă, preţul electricităţii pentru casnici plasează România pe poziţia a opta între 29 de state europene, în timp ce pentru industriali - locul al doilea. Slovacia se află în topul clasamentului Eurostat pentru ambele tipuri de consumatori, în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a electricităţii.

Cea mai scumpă energie pentru casnici se înregistra astfel în Slovacia, Italia, Polonia, iar cea mai ieftină în Franţa, Finlanda şi Grecia. Pentru industriali, cel mai ridicat cost al electricităţii era suportat în Slovacia, România şi Ungaria, în timp ce în Suedia, Danemarca şi Finlanda era cel mai scăzut.

Nici la gaze nu stăm mai bine

Şi în ceea ce priveşte preţul gazelor naturale, nu suntem mai prejos. Raportat la puterea de cumpărare, efortul făcut de consumatorii casnici îi plasează pe români pe locul 11 din 24 de state europene, iar pe cei industriali pe locul 5.