Robert Gates susţine că agenţii CIA n-ar trebui să răspundă în faţa justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii CIA care au folosit tehnici dure de interogatoriu, tehnici care ar putea fi clasate drept tortură, asupra unor persoane suspectate de acte de terorism nu ar trebui să răspundă în faţa Justiţiei, a spus, joi, ministrul american al apărării Robert Gates.

După recenta publicare a unor note interne secrete redactate pentru CIA de Departamentul Justiţiei în 2002 şi 2005, care detaliază tehnici de interogatoriu utilizate în timpul perioadei lui George W. Bush, "mă preocupă impactul lor potenţial asupra profesioniştilor CIA şi forţelor noastre armate", a declarat Gates.

"Lucrul care mă îngrijorează cel mai mult este în primul rând protecţia unor agenţi ai CIA implicaţi în aceste interogatorii şi care au acţionat în conformitate cu directivele juridice ale Departamentului Justiţiei", a subliniat Gates, care a condus Agenţia centrală de informaţii americană din 1991 până în 1993."Este important ca ei să fie protejaţi contra oricăror urmăriri", a adăugat el.

Documentele făcute publice de administraţia Obama furnizează CIA argument juridic pentru a aplica unor terorişti tratamente pentru a-i face să vorbească, cum este simularea de înec, relatează Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete