Risc mai mare de reinfectare cu SARS-CoV-2 pentru persoanele de peste 65 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetarea a fost etichetată ca fiind primul studiu la scară largă de acest gen.

Potrivit unui studiu danez, publicat în revista The Lancet, persoanele de peste 65 de ani prezintă un risc mai ridicat de reinfectare cu SARS-CoV-2. Aceştia au o protecţie de doar 47% împotriva reinfectării în comparaţie cu 80% pentru persoanele mai tinere, relatează DPA

Studiul se bazează pe analizarea rezultatelor persoanele testate în timpul celor două valuri de coronavirus din Danemarca, din anul 2020.

„Studiul nostru confirmă ceea ce multe altele doar sugerau: reinfectarea cu COVID-19 este rară la persoanele mai tinere şi sănătoase, însă persoanele în vârstă prezintă un risc mai mare de a contracta din nou boala”, a declarat Steen Ethelberg de la Institutul danez pentru vaccinuri (SSI), coautor al studiului.

Protecţia împotriva reinfectării s-a menţinut pentru mai mult de şase luni, însă măsurile de protejare a vârstnicilor  sunt importante chiar dacă oamenii au fost deja diagnosticaţi cu COVID-19.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi