Rezultatele sesiunii extraordinare de Rezidenţiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 88,5% din candidaţii înscriși la sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat din luna mai 2012, au obţinut punctaj de promovare.

Din cei 420 tineri absolvenţi ai facultăţilor de medicină și farmacie înscriși la concursul organizat de Ministerul Sănătății, un număr de 372 au obținut punctaj de promovare.

Din aceștia, 76 tineri medici care au concurat pe cele 98 de locuri au obținut punctaj de promovare.

De asemenea, din cei 318 candidați pe posturi, un număr de 296 au fost admiși.

Punctajul maxim realizat a fost de 823 puncte, iar cel minim de promovare de 493 puncte.

Datele privind concursul și listele cu clasificarea candidaților pe loc și pe post sunt postate pe pagina de web www.rezidentiat.info.

Reamintim că la începutul acestui an, ministerul a hotărât organizarea unui nou concurs de intrare în Rezidenţiat.

Decizia a fost luată după ce, un procent semnificativ, de aproximativ 40%, din posturile scoase la concurs în sesiunea din 20 noiembrie 2011, au rămas neocupate.

Cele mai multe locuri și posturi rămase neocupate s-au înregistrat în specialităţile în care se înregistrează un deficit de cadre medicale în sistemul sanitar, ca de exemplu: medicină de urgenţă, neonatologie, A.T.I., pediatrie.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată