Revoluția de la casele de marcat din Auchan. Clienții, revoltați de dispariția casierilor

0
Publicat:

Un mare lanț de hipermarketuri din România a anunțat că vor fi desființate casele de marcat, iar clienții își vor scana singuri produsele achiziționate, după care vor efectua și plata.

Auchan a anunțat că vor fi desființate casele de marcat FOTO Facebook

Clienții care își fac aprovizionarea în magazinele lanțului Auchan vor sta mai puțin la cozi datorită unui proces de modernizare care vizează refacerea caselor de marcat. Se construiește un parcurs 100% self check-out pentru clienți. Soluția propusă prin această modernizare este una flexibilă, fiind formată din case self service potrivite atât pentru un număr redus de produse, cât și pentru cumpărături mai voluminoase. În aceste condiții se evită formarea de cozi și se reduce timpul de aștepare la case.

La nemulțumirile clienților legate de desființarea casierilor, Auchan a precizat că „toți angajații din zona caselor de marcat evoluează spre o nouă meserie, cea de consilier, noul lor rol fiind acela de a acorda consultanță și suport clienților“.

„O să ajungem să le și aranjăm tot noi produsele la raft“

Anunțul a data naștere la o serie de reacții pe platforma Reddit. „Unora chiar le plăceau cozile alea la casă. Unde mai e satisfacția cumpărăturilor dacă nu urli măcar o dată "dar să mai deschidă, dom'le, o casă! Nu ne văd câți stăm aici?!".

În mod normal eliminarea asta ar trebui să fie alături de o reducere automată, un discount de 10% la final pe bon, că oricum tu scanezi tot, dar supermarketurile au și mărit prețurile în nesimțire, acum taie și din costuri cu personalul, nu ar trebui să rămână la fel prețurile", a comentat un alt utilizator, conform ziare.com.  

„Eu unul pierd timp în plus și mă enervează să caut pe ce parte sunt codurile la produs, unde e ceapă de apă și ceapă roșie pe cântar. Nu mă pricep la asta și nici nu vreau să facă parte din skill-urile mele. Simt că magazinele și au crescut profitul pe spinarea mea. E plină țară de hipermarketuri din 300 în 300 de metri, înseamnă că România e țară profitabilă pentru ei. Atunci să pună mâna să și plătească niște casieri. Pe trendul asta o să ajungem să le și aranjăm tot noi produsele la raft, eventual să dăm și cu mătura la final de tură", a precizat un alt client.

Și pe pagina de Facebook a Auchan clienții și-au manifestat nemulțumirea și îndeamnă la boicot:

- Nu mai calc pe la voi! Ideal ar fi să nu mai vină niciun client la voi!!!

- Flotări nu ne puneți să facem? Rușine să vă fie!

- O idee proastă, ca să nu zic direct tâmpită! Nu înțeleg scopul unui asemenea demers! Mai rău încurcă. O idee care mi s-a părut foarte bună au fost casele rapide unde angajații scanau repede produsele și apoi mergeai cu bonul la aparatele de plată. 

- Lăsați casierii, nu-i niciun folos pentru clienți eliminarea casierilor! Lăsați clientul să aleagă modul de achitare, sunteți la dispoziția clientului!

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani