Revine canicula de la mijlocul săptămânii. Meteorologii anunţă maxime de 36 de grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperaturile vor creşte încet-încet în zilele ce urmează, astfel că de miercuri va reveni canicula în toată ţara. Meteorologii anunţă maxime de 36 de grade Celsius. Va ploua doar în zona montană.

Ploile vor fi tot mai puţine, prepoderent în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei. Cerul se va degaja treptat în restul teritoriului, iar în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă luni dimineaţă. 

Pe timpul zilei de luni, vremea se va amelioara sub aspectul precipitaţiilor şi se va încălzi. Înnorări, ploi de scurtă durată şi descărcări electrice vor mai fi posibile în sud, la deal şi la munte. Vântul va mai avea unele intensificări prin sud-est. Atmosfera va fi însorită în celelalte regiuni, iar maximele vor ajunge la 30 de grade Celsius în Banat.

Marţi vor fi temperaturi normale pentru această perioadă din an. Maximele vor fi între 28 şi 32 de grade Celsius, cele mai ridicate temperaturi înregistrându-se în zona Banatului şi a Crişanei.

Temperaturile vor creşte în ziua următoare, termometrele înregistrând şi 36 de grade Celsius. În zonele vestice şi sud-vestice va fi caniculă şi disconfort termic accentuat. Nopţile vor deveni tropicale mai ales prin Dealurile de Vest şi la malul mării. Fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor mai fi în spaţiul montan pe parcursul după-amiezelor şi al serilor.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare