Reprezintă oare ultima misiune a navetei Atlantis începutul sfârşitului erei spaţiale? Care a fost misiunea spaţială care te-a impresionat cel mai mult?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 30 de ani de activitate, în care a îndeplinit nu mai puţin de 135 de misiuni şi a suferit două dezastre (Challenger în 1986 şi Columbia în 2003) NASA va renunţa la navetele sale spaţiale.  Cele trei navete rămase, Discovery, Atlantis şi prototipul Enterprise, îşi vor găsi odihna în muzee. Reprezintă oare ultima misiune a navetei Atlantis începutul sfârşitului erei spaţiale?

Criza economică, precum şi costul enorm al fiecărei misiuni a unei navete spaţiale, precum şi al întreţinerii acestora, au condus la închiderea acestui program spaţial. În consecinţă, mii de angajaţi NASA vor fi concediaţi şi miliarde de dolari vor fi economisiţi. Dar dincolo de avantajele şi dezavantajele economice şi sociale, realitatea este că ţara care i-a dus pe Neil Armstrong şi Buzz Aldrin primii oameni pe lună, va rămâne fără capacitatea de a mai duce un om în spaţiu. Rachetele ruseşti sau chinezeşti vor fi cele care vor alimenta în continuare Staţia Spaţială Internaţională, considerată la rândul ei de către mulţi, drept o nebunie la cei peste 100 de miliarde de dolari cheltuiţi până în prezent, cu construcţia şi întreţinerea ei.

Click aici şi spune care a fost misiunea spaţială care te-a impresionat cel mai mult


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model