Reportaj spaniol în Bărbuleşti: "Ne întoarcem în Franţa, la cerşit"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un alt reportaj al cotidianului El Periodico de Catalunya, ţiganii din Bărbuleşti, "mai curaţi şi cu un trai mai demn ca al celor din Ferentari" susţin deschis: "Ne întoarcem în Franţa, la cerşit".

Jurnaliştii catalani de la El Periodico de Catalunya nu s-au mulţumit cu imaginea ţiganilor din cartierul bucureştean Ferentari, ci au realizat un reportaj şi în localitatea ialomiţeană Bărbuleşti. Aici au încercat să dea de urma unor ţigani expulzaţi din Franţa.

Citeşte şi:
Ţiganii din Ferentari se plâng presei spaniolei: "Românii ne discriminează"

"Abia au trecut câteva zile de când Nicuşor a venit, cu maşina, în satul său natal, întorcându-se din Nisa. "Asta cu 300 de euro, a lui Sarkozy, e o tâmpenie. Am preferat să vin eu, pe cont propriu", spune acesta, într-o franceză mai mult decât acceptabilă.

Ţiganii din Bărbuleşti o duc mai bine ca cei din Ferentari

"Mi-au zis că celor care au primit banii şi au luat avionul spre România le-au implantat un cip sub piele, pentru a-i detecta când vor să treacă iar frontiera", mai spune Nicuşor, care, ca alţi tineri din satul său, aşteaptă ca lucrurile "să se calmeze puţin" pentru a-şi face iar bagajele. "Ne întoarcem înapoi în Franţa", susţin ei.

Citeşte pe adevarul.es ce spun pastorul din Bărbuleşti şi primarul localităţii despre expulzările din Franţa

De 27 de ani, cu tenul închis la culoare şi tatăl a doi copii, Nicuşor trăieşte în Bărbuleşti, un sat de 7.300 de locuitori - toţi ţigani - situat la 60 de kilometri de capitală. Din cei 2.000 de locuitori emigraţi în Vestul Europei, 500 sunt în Spania.

Vezi reportajul VIDEO al jurnaliştilor spanioli din Bărbuleşti

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG