Repartizare la liceu 2011: Află aici la ce liceu ai intrat. Lista liceelor din toată țara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de clasa a VIII-a pot afla la ce liceu au fost admis în funcţie de opţiunile pe care le-au bifat pe fişa de opţiuni.Repartizarea la liceu este finalizată, poți afla aici la ce liceu ai intrat. Adevarul.ro publică lista liceelor din toate județele și oferă cel mai serios conținut de știri și relatări despre admiterea la liceu.

Ministerul Educaţiei a afişat, pe site, listele complete cu rezultatele repartizării la licee în funcţie de nota obţinută la Evaluarea naţională. 

Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile acestora înscrise în fişa de opţiuni, va fi făcută până cel mai târziu marţi, 12 iulie, potrivit metodologiei de admitere în clasa a IX-a.

Centrele de admitere judeţene şi cel al municipiului Bucureşti tipăresc şi afişează, până miercuri, 13 iulie, în fiecare unitate de învăţământ gimnazial precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe lista candidaţilor admişi în licee, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, cu unitatea la care au fost admişi. De asemenea, va fi afişată situaţia locurilor rămase libere la fiecare unitate de învăţământ liceal din judeţe şi din Bucureşti.


După încheierea primei etape a repartizării computerizate, centrul de admitere judeţean şi cel al Capitalei transmite fiecărei unitaţi de învăţământ liceal de stat lista tuturor candidaţilor admişi, pe filiere, profiluri, specializări, domenii ale pregătirii de bază. Aceste liste vor fi afişate la sediile liceelor până cel mai târziu în 15 iulie.

REPARTIZARE ÎN LICEE 2011

ALBA IULIA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Alba Iulia

ALEXANDRIA - ADMITERE 2011 Repartizarea locurilor în Alexandria

ARAD - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Arad

BACAU - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Bacău

BAIA MARE - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Baia Mare

BISTRITA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Bistriţa

BOTOSANI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Botoşani

BRAILA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Brăila

BRASOV - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Braşov

BUCURESTI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Bucureşti

BUZAU - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Buzău

CALARASI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Călăraşi

CLUJ - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Cluj-Napoca

CONSTANTA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Constanţa

CRAIOVA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Craiova

FOCSANI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Vrancea

GALATI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Galaţi

GIURGIU - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Giurgiu

HUNEDOARA - Admitere liceu. Repartizarea locurilor în Deva

IASI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Iaşi

ORADEA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Oradea

PIATRA NEAMT - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Piatra Neamţ

PITESTI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Piteşti

PLOIESTI - Admitere la facultate 2011 în Ploiești

RAMNICU VALCEA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor la Râmnicu Vâlcea

REŞIŢA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Reșița

SATU MARE - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Satu Mare

SIBIU - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Sibiu

SLATINA - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Olt

SLOBOZIA - Admitere la liceu 2011. Repartizarea locurilor în Ialomiţa

SUCEAVA - Admitere liceu 2011 Repartizarea locurilor în Suceava

TARGOVISTE - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Târgovişte

TARGU JIU - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Târgu-Jiu

TARGU MURES - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Mureş

TIMISOARA - Admitere liceu 2011. Rezultatele repartizărilor în Timişoara

TULCEA -  Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Tulcea

TURNU SEVERIN - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Drobeta Turnu Severin

VASLUI - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Vaslui

ZALAU - Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Zalău

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model