Regele şi Mareşalul Duda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai  I a fost nu numai martor, dar şi făuritor de momente istorice.

Anunţat încă din mai 2011, programul dedicat Regelui Mihai la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani a cuprins o multitudine de manifestări. Indiscutabil, acest program a fost gândit şi impus de adevăratul şef al Casei Regale, care nu e Mihai I, ci Radu Duda. Punctul culminant al Jubileului a fost atins prin citirea de către Mihai I a unui mesaj în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Un text suficient de limpede prin conţinut ca să desluşim în el nu o confesiune emoţionantă, iscălită de o personalitate ajunsă la 90 de ani, ci un mesaj  de Rege în exerciţiu, care cere aleşilor neamului îndeplinirea unor comandamente politice.

Momentul din Parlament n-a fost inclus în Programul manifestărilor jubiliare, dat publicităţii în primele zile ale lui mai 2011. El a fost pus la cale în ultimul moment de noua Coaliţie politico-mediatică, alcătuită din Casa Regală - USL şi Trustul lui Dan Voiculescu. Coaliţie care  aminteşte ­într-un fel de Alianţa contra naturii dintre Palat şi comunişti, în vara lui 1944, pentru răsturnarea lui Ion Antonescu. Pentru guşterii din PSD, momentul a fost un bun prilej de a face rost şi de un  Rege, singurul care le mai lipsea dintre acareturi, după ce s-au pricopsit, prin jefuirea economiei naţionale, cu vile, jeepuri, iahturi şi amante mai tinere. Spectacolul din Parlament a dat naştere unui paradox tipic clasei politice moldo-valahe: un Parlament ales potrivit unei Constituţii Republicane şi-a însuşit  mesajul unui şef de ţară monarhică. Că ne-am aflat, totuşi, într-un Parlament de extracţie fesenistă, ne-a amintit Ion Iliescu prin gestul său de a-i întinde Regelui o mână tovărăşească. Somaţi să explice paradoxul, artizanii tărăşeniei au răspuns că ei, republicani fiind, n-au sărbătorit pe Regele Mihai, ci un personaj care a făcut Istorie în România. A fost sărbătorit Regele atât în Parlament, cât şi în alte manifestări gândite de Radu Duda, ca un personaj care a făcut Istorie în România? Nici vorbă.

De 85 de ani, de când a fost proclamat Rege, Mihai  I a fost nu numai martor, dar şi făuritor de momente istorice. Ar fi fost normal, în aceste condiţii, ca Jubileul să fie un prilej de a rememora şi a dezbate rolul jucat de Regele Mihai în diferite momente ale trecutului nostru naţional. O simplă privire aruncată asupra manifestărilor petrecute până acum ne dezvăluie un lucru stupefiant: despre personajul istoric Regele Mihai nu s-a suflat un cuvânt. Nicio instituţie de cultură a ţării n-a catadicsit să organizeze o dezbatere, o masă rotundă pe această temă. N-a fost publicată nicio carte despre vreun moment istoric în care a fost implicat Regele Mihai. Televiziunile şi ziarele au insistat până la exces pe Regele amator de maşini, pe Regele care s-a însurat, pe Regele care a stat la Peleş. Nicio emisiune, nicio dezbatere despre Regele care a salutat trecerea Prutului; despre Regele care a făcut 23 august 1944 şi greva regală; despre Regele care a activat în exilul anticomunist; nici măcar despre Regele care, poposind în România neocomunistă a lui Ion Iliescu, a jucat un rol major în bătălia Opoziţiei democratice împotriva nomenklaturii feseniste. Ca martor şi făuritor de momente istorice, Regele Mihai e depozitarul unei memorii fabuloase. În acest an, al Jubileului, Regele n-a dat niciun interviu despre momentele de Istorie pe care le-a trăit sau despre oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul vieţii: de la Mareşalul Antonescu până la Iuliu Maniu. A dat în schimb un interviu, în decor de Castel Peleş, Radu Duda! Casa Regală n-a scos din arhiva lui Mihai I niciun document, nicio mărturie în stare să limpezească vreunul dintre momentele dramatice din destinul de martor şi personaj istoric al fostului Suveran. Jubileul unei personalităţi e un bun prilej de a arăta naţiunii ce a făcut respectiva personalitate pentru a merita elogiile noastre. De asemenea, jubileul unei personalităţi e un bun prilej de a  afla părerea  respectivei  personalităţi despre marile probleme ale ţării şi ale lumii. Aşa ceva nu s-a întâmplat în cazul Jubileului gândit şi pus în practică de Radu Duda. Regele a fost plimbat de la o sindrofie la alta ca un personaj mut, încremenit într-o solemnitate de fotografie scoasă din ramă şi arătată supuşilor la zile festive. În toate mărturiile sale despre Mareşalul Antonescu Mihai I îi reproşează fostului Conducător că îl trata ca pe un copil. Tare mă tem că acelaşi lucru ­l-ar putea spune, dacă ar fi liber să ne vorbească, şi despre Mareşalul Radu Duda. 

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri şi scrie pentru "Adevărul''.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică