Rebengiuc şi Seciu, premiaţi a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem teatru, avem valoare! O demonstrează fluviul de personalităţi care a "înghiţit", luni seara, cele mai importante premii ale breslei, la cea de-a XIV-a ediţie a Galei Premiilor UNITER.

Avem teatru, avem valoare! O demonstrează fluviul de personalităţi care a "înghiţit", luni seara, cele mai importante premii ale breslei, la cea de-a XIV-a ediţie a Galei Premiilor UNITER. Amfitrionul, Ion Caramitru, a girat şi de această dată un maraton de peste patru ore, cu multe stângăcii organizatorice, dar şi cu momente emoţionante.
Victor Rebengiuc şi Valeria Seciu au luat crema trofeelor, fiind consideraţi, fiecare pentru a treia oară în carieră, cei mai buni actori. Florin Piersic Jr. i-a înmânat tatălui său premiul acordat de Ion Caramitru. Deşi Caramitru l-a provocat să mulţumească publicului fără să spună nimic, seniorul nu i-a ascultat sfatul. "Florin Piersic Jr. mi-a dat cel mai frumos rol pe care l-am avut eu până la vârsta asta: de două săptămâni sunt bunic. Dedic acest premiu nepoţelei mele, Sonia Piersic". Sala s-a ridicat în picioare în faţa lui Mihai Fotino, premiat pentru întreaga activitate. "Singura boală incurabilă de care sufăr este teatrul", a spus Fotino. şi TVR a primit o diplomă, la împlinirea a 50 de ani de existenţă. "Au fost momente foarte frumoase, dar şi momente în care postul public a cultivat impostura şi lipsa de valoare. În ultimii ani începe să se vadă că TVR devine cu adevărat un post public", a spus unul dintre beneficiarii distincţiei, realizatorul Cătălin ştefănescu. Aplaudate furtunos au fost şi personalităţile din loja oficială: regele Simeon II al Bulgariei şi soţia sa, Margareta, principele Lorenz al Belgiei şi principesa Astrid, principesa Margareta a României şi principele Radu. Premierul Tăriceanu şi primarul Capitalei, Adriean Videanu, au primit doar aplauze stinse.n Cel mai bun actor: Victor Rebengiuc - "Preobrajenski" în "Inimă de câine", Teatrul Naţional Bucureşti;
* Cea mai bună actriţă: Valeria Seciu, "Esme Allen", în "Cum gândeşte Amy", Teatrul Mic din Bucureşti;
* Cel mai bun spectacol: "Woyzeck" de Georg Buchner, regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj;
* Cel mai bun regizor: Radu Afrim - "Plastilina" de Vasili Sigarev, la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti;
* Cel mai bun actor în rol secundar: Constantin Drăgănescu în "Billy şchiopul", Teatrul Nottara;
* Cea mai bună actriţă în rol secundar: Peter Hilda în "Aşteptându-l pe Godot", Teatrul "Tamasi Aron" din Sfântu Gheorghe;
* Cea mai bună scenografie: Adriana Grand - "Scaunele", Teatrul German de Stat din Timişoara;
* Premiul pentru critică teatrală: Doina Papp;
* Premiul pentru debut: Alex Mihail, pentru piesa "Comedie neagră", Teatrul de Comedie;
* Casa Regală a decernat Premiul "Cea mai bună piesă românească a anului 2005" textului "Colonia îngerilor", de ştefan Caraman;
* Premiul pentru întreaga activitate: actriţa Liliana Tomescu, regizorul Dinu Cernescu, scenograful Viorel Penişoară Stegaru şi criticul Elisabeta Pop.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort