Reacţia lui Marian Godină în urma eşecului referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul Marian Godină a reacţionat duminică seara pe Facebook în urma eşecului referendumului, spunând că „la nicio nuntă la care am fost nu am văzut vreodată doi homosexuali ţinându-se în braţe, de mână sau sărutându-se”.

„Gogu. Cred că îl cunoaşteţi cu toţii. Mai mult ca sigur a fost prezent la nunţile la care aţi participat. E cel care se-mbată muci şi se dă în stambă. Cu cămaşa fleaşcă de transpiraţie, vine la tine cuprins de dragoste şi te ia în braţe începând să te pupe pe obraji şi pe frunte, spunându-ţi că eşti cel mai bun prieten al lui şi că te iubeşte, asta în timp ce nu mai ştii cum să scapi din strânsoarea udă şi urât mirositoare. Şi nu, chiar dacă pupă toţi bărbaţii, nu e gay, are nevastă şi chiar e cu el la nuntă. E cea care stă cuminte şi ruşinată la masă, gândindu-se cu regret la gafa pe care a comis-o cu ani în urmă, când s-a măritat cu Gogu, cel care o face de c***t la toate nunţile la care merg, cel de care trebuie să tragă insistent ca să plece acasă, acordându-i un braţ de sprijin şi cel pe care trebuie să-l trezească din somnul de pe bancheta taxiului când ajung în faţa blocului.

La nicio nuntă la care am fost nu am văzut vreodată doi homosexuali ţinându-se în braţe, de mână sau sărutându-se.

La 95% dintre nunţile la care am fost, am dat de Gogu”, a reacţionat Marian Godină pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist