Răspunsuri pentru FMI

FMI ar trebui să evalueze şi resursa de inteligenţă a guvernanţilor.

Reprezentanţii FMI nu au venit la Bucureşti să discute nici despre ANI, nici despre revizuirea legii fundamentale, nici despre sistemul cu două partide care să se rotească la putere. Nu. Treaba lor este să vadă cum merge economia românească pentru care livrează periodic miliarde de euro şi, mai ales, să evalueze măsurile luate de Guvern în vederea îndeplinirii propriilor angajamente. Realitatea de la faţa locului arată că economia o duce rău, iar măsurile au rămas la nivelul angajamentelor, adică vorbă multă, fapte puţine.

Când s-a constituit în 2008 Guvernul PDL-PSD, motivul invocat de preşedinte a fost necesitatea unui cabinet puternic, capabil să pună în aplicare planul prin care ţara să iasă din criză. Nici guvernarea n-a rezistat, nici de criză n-am scăpat. Dar misiunea guvernamentală a rămas aceeaşi şi după constituirea noului cabinet PDL.

Ce le poate spune acum Emil Boc celor de la FMI? În primul rând, nu a făcut restructurările bugetare promise. Cheltuielile administrative au crescut în loc să scadă.

În acelaşi timp, din cauza lipsei de bani, statul continuă să se împrumute. Resursele financiare de pe piaţa bancară se pierd în deşertul bugetar privând de fonduri economia reală. Colac peste pupăză, acelaşi stat n-are nici cea mai mică intenţie să-şi achite datoriile, aşa-numitele arierate, care se tot acumulează. Mascarea deficitului bugetar sub formă de arierate este o scamatorie pe care FMI a dat de înţeles că nu o va mai înghiţi.

Ce poate să mai zică Boc? Că România se afundă într-un cerc vicios al datoriilor fără sfârşit. Că perspectivele sunt mult mai slabe decât se spera. Că o creştere de 0,8% în 2010 devine prea optimistă, aşa cum a lăsat să se înţeleagă Sebastian Vlădescu. Că a redus posturile neocupate din administraţie operând restructurări doar pe hârtie. Că miniştrii din cabinetul său nu sunt dispuşi să taie din posturi, pentru că fiecare are clientela lui. Şi mai ales că nu a avut nici curajul pentru a lua măsuri dureroase, nici viziunea pentru a găsi soluţii eficiente de relansare economică.

Poate că FMI ar trebui să-şi schimbe oarecum abordarea. Pe lângă toţi parametrii pe care îi ia în calcul, să evalueze şi resursa de inteligenţă a guvernanţilor din ţările cu care angajează acorduri de asistenţă. Până la urmă, elita conducătoare este responsabilă şi pentru ce face, şi pentru ceea ce nu este în stare să pună în aplicare.

Gradul de competenţă şi de creativitate, mai ales în situaţii dificile, este cea mai importantă resursă pentru o naţiune. Ca să pornească motoarele economiei, ai nevoie să pornească mai întâi motoarele inteligenţei. Poate că aici România are cele mai mari probleme, şi nu în textul Constituţiei.