RAPORT România este singura ţară care şi-a înrăutăţit indicatorii de sărăcie a copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este singura ţară care şi-a înrăutăţit indicatorii de sărăcie a copiilor, de la 50% la intrarea în Uniunea Europeană în 2007, la 51% în 2014.

Concret, 48,5% din copiii din România trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, după datele Eurostat, ceea ce înseamnă că România este pe locul doi în întreaga Europa. Cei mai vulnerabili şi expuşi sărăciei şi marginalizării sunt copii din mediul rural şi copiii romi.

„Dacă aproximativ 1.260.000 de copii din România trăiesc în sărăcie, dintr-un total de aproape 3.800.000, şi numai 58.013 de copii beneficiază de măsuri de protecţie specială în sistemul public (conform statisticilor ANPDCA, la sfârşitul lunii iunie 2015), atunci peste 95% din copiii care trăiesc în sărăcie au nevoie de servicii sociale şi nu beneficiază de acestea în sistemul public”, a explicat Bogdan Simion, preşedintele Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC).

El a mai spus că este necesară diversificarea serviciilor acordate copilului, explicând că intervenţia asupra copilului înseamnă intervenţia asupra familiei, iar FONPC a subliniat obligativitatea accesului egal la finanţarea de la bugtul de stat atât a prestatorilor publici, cât şi a celor privaţi, respectiv ONG-urile.

Legat de intrevenţia la nivel judeţean, FONPC a semnalat faptul că direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului (DGASPC) nu au mecanismul prin care să finanţeze servicii sociale ale ONG-urilor în totalitate, putând doar să deconteze costuri directe pe beneficiar, ceea ce duce la fragilizarea sustenabilităţii serviciilor dezvoltate de organizaţiile neguvernamentale.

Experţii spun că pentru o prevenire şi intervenţie eficiente este nevoie de o abordare multi-disciplinară şi intersectorială, în care sistemul social să fie în directă cooperare şi coordonare cu cel de educaţie, sănătate, cu administraţia internă şi celelalte domenii de interes, iar standardele pentru servicii destinate copiilor, fundamentate în 2000 - 2001 şi adoptate în 2004, deşi au fost extraordinare la acel moment, în prezent sunt depăşite.

O altă problemă identificată se referă la managementul de caz, care nu funcţionează în parametrii în care este definit şi nu există supervizare în serviciile sociale.

„O altă problemă este cea a evaluării calităţii serviciilor. În ciuda unei legi noi privind calitatea serviciilor, structurile de evaluare nu sunt bine organizate, iar evaluatorii nu sunt profesionişti bine pregătiţi pentru acest proces. Criteriile de evaluare nu sunt în concordanţă cu realitatea, ci ţin de nişte standarde depăşite şi nerealiste”, au mai arătat specialiştii.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”