RAPORT Proporţia tinerilor care îşi „beau minţile” a crescut îngrijorător. Românii beau de două ori mai mult alcool decât e indicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fenomenul „binge drinking” – consumarea rapidă a unor cantităţi mari de alcool a devenit un fenomen „îngrijorător” în rândul tinerilor , se arată într-un raport al OECD. În România, 7,5% din persoanele peste 15 ani practică băutul sportiv, arată un raport din 2010.

În timp ce consumul mediu de alcool a înregistrat în general o uşoară scădere în ultimii 20 de ani în ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltate Economică (OECD), „consumul excesiv” de alcool în rândul tinerilor creşte, conform raportului citat de Agerpres.

„Nivelurile de «consum periculos» şi de «supra-alcoolizare episodică» la tineri, îndeosebi la femei, au crescut în multe ţări din OECD', arată organizaţia în raportul intitulat 'Să luptăm împotriva folosirii nocive a alcoolului'.

Un episod de „binge drinking” corespunde ingerării a cinci-opt pahare de alcool la o singură ocazie, cum ar fi o petrecere sau o ieşire în oraş. Un consum „periculos” de alcool înseamnă absorbţia a peste 210 grame de de alcool pur pe săptămână la bărbaţi şi peste 140 de grame la femei (un pahar de vin sau o halbă de bere are 10 grame).

Românii consumă în medie 21 de litri de alcool pur pe an, arată un raport al World Health Organisation din 2010, depăşind astfel de două ori cantitatea maximă indicată de specialişti.

În ceea ce priveşte beţiile ocazionale, circa 20% din bărbaţii români consumatori de alcool şi aproape 3% din femei recunosc că li se întâmplă des. De altfel, 4% din bărbaţii români sunt dependenţi de alcool şi 1% din românce.

Tinerii au acces prea uşor la alcool

Fenomenul „binge drinking” este cauzat parţial de faptul că băuturile alcoolizate pot fi cumpărate mai uşor de către tinerii consumatori, afirmă raportul. În plus, „produsele alcoolizate concepute special şi comercializate pentru a plăcea tinerilor băutori au contribuit şi ele la schimbarea atitudinii tinerelor generaţii faţă de alcool”, arată OECD. Datorită reclamelor adresate tinerilor, aceste produse sunt asociate cu petreceri, muzică, seducţie şi sporturi.

Mai mult, consumul excesiv de alcool „este adesea o formă de socializare” pentru tineri, un mod de a se integra în rândurile celorlalţi, menţionează raportul, adăugând că tinerii cumpără „tot mai mult” alcool ieftin din supermarketuri chiar înainte să iasă la o petrecere.

„Tendinţele observate la tineri constituie o problemă majoră din punct de vedere social şi de sănătate publică”, apreciază OECD. Consumul excesiv duce la riscuri mai mari de accidente, îndeosebi rutiere, şi răniri şi nu numai atât: cantităţile mari de alcool reprezintă un risc serios pentru sănătate, indiferent de vârstă.

Tot mai mulţi tineri spitalizaţi din cauza beţiilor crunte

În Australia, numărul tinerelor de 18-24 de ani spitalizate din cauza alcoolului s-a dublat între 1996 şi 2006, în timp ce în Statele Unite numărul tinerilor din aceeaşi categorie de vârstă internaţi în spital în comă alcoolică a fost cu 25% mai mare între 1999 şi 2008.

În acelaşi timp, vârsta primului pahar de alcool şi a primei beţii a scăzut de la începutul anilor 2000, potrivit unui sondaj realizat în ţările membre ale OECD. Proporţia băieţilor care la 15 ani nu au băut niciodată alcool a scăzut de la 44% în 2011 la 30% în 2009, iar a celor care, la aceeaşi vârstă, s-au îmbătat cel puţin o dată, a urcat de la 30% la 43% în aceeaşi perioadă.

Acest fenomen intervine în contextul în care consumul mediu de alcool în cele 34 de ţări membre ale OECD, estimat la 9,1 litri de alcool pur pe locuitor şi pe an, a avut tendinţa să scadă în ultimii 20 de ani (-2,5% între 1992 şi 2012).

Media ascunde însă tendinţe divergente îndeosebi în Europa: consumul a crescut în Marea Britanie şi Irlanda, dar a scăzut destul de evident în Italia, Franţa, Germania, Portugalia şi Spania. Printre cei mai mici consumatori de alcool se numără turcii, israelienii şi italienii.

OECD cuprinde 34 de ţări membre, dezvoltate (Statele Unite, ţări din Uniunea Europeană, Australia, Japonia, etc.) şi emergente (Mexic, Chile, Turcia, etc.).
 

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Românca Anca Faur, soția celui de-al doilea om care a pășit pe Lună, a murit. Aldrin: „Iubirea vieții mele”
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Recensământul populației din anul 1930: situația demografică a României Mari
Alex Velea, roast devastator pentru Selly la „La bine și la roast”. Glumele care au aprins platoul și mesajul cu subînțeles despre un punct sensibil
De ce clădirile din Turcia se prăbușesc atât de ușor. Dezbatere aprinsă pe Internet după ce cutremurul cu magnitudinea de 6,1 a zguduit țara
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Doi medici de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, plasați sub control judiciar într-un dosar ce vizează moartea suspectă a unui pacient cu arsuri grave