RAPORT Persoanele infectate HIV/SIDA şi dependenţii de droguri, printre cei mai discriminaţi români. Politicienii, în topul celor care discriminează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care suferă de HIV/SIDA, dependenţii de droguri şi persoanele cu dizabilităţi fizice sau psihice se numără printre cele mai discriminate din România, potrivit celui mai recent raport publicat de Consiliul Naţional de Combatere al Discriminării (CNCD). Mai exact, doi din trei români consideră că fenomenul discriminării este larg răspândit la noi în ţară.

În afară de categoriile menţionate mai sus, discriminaţi atât în piaţa muncii cât şi în sectorul medical şi în cel educaţional sunt persoanele de etnie romă, conform răspunsurilor venite de la 49% din cei chestionaţi. De asemenea, cei care au altă orientare sexuală sunt, la rândul lor, discriminaţi, în timp ce copiii instituţionalizaţi fac şi ei parte din categoria celor discriminaţi. 

Specialiştii care au întocmit raportul au precizat că nivelul redus de educaţie este principalul motiv pentru care apare fenomenul discriminării. Concret, doi din trei români consideră că lipsa educaţiei duce la comportamentele de această natură. De asemenea, lipsa informării este şi ea un alt motiv pentru care oamenii ajung să discrimineze, notează specialiştii. 

Grupuri care discriminează. Politicienii, în top 

Aproape 60% din respondenţi consideră că politicienii discriminează în România, fiind grupul asociat cel mai puternic cu acest fenomen. Funcţionarii din instituţiile publice se numără şi ei printre cei care discriminează. În schimb, 47% din respondenţi consideră că şi oamenii obişnuiţi discriminează. 

Locurile în care se întâmplă actele de discriminare sunt şcoala şi locul de muncă, iar cele mai multe probleme sunt întâmpinate de cei care suferă de HIV/SIDA, au dizabilităţi şi sunt de etnie romă. 

Spre exemplu, persoanele afectate de HIV/SIDA au cele mai mici şanse de acces pe piaţa muncii, iar 70% dintre români consideră că este mai uşor pentru persoanele neinfectate să-şi găsească un loc de muncă. Şi persoanelor de etnie romă le este mai greu să îşi găsească un loc de muncă, 62% dintre respondenţi desemnând romii ca fiind categoria etnică cea mai dezavantajată când vine vorba despre ocuparea unui loc de muncă.

Discriminarea pe piaţa muncii 

Mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu (55%) sunt de părere că nivelul de discriminare în ceea ce priveşte accesul la servicii de sănătate este ridicat şi foarte ridicat. De altfel, acesta este şi domeniul unde ar trebui alocată cea mai mare parte a unui buget disponibil pentru reducerea discriminării, mai exact, o treime din buget ar trebui să meargă în această direcţie. 

Piaţa muncii este domeniul considerat de respondenţi ca având cel mai ridicat nivel de discriminare. Aproape două treimi dintre cei intervievaţi cred că numărul cazurilor de discriminare în acest domeniu este ridicat şi foarte ridicat. Din punct de vedere financiar, acest domeniu se situează pe locul trei (17%) ca prioritate bugetară, după domeniile sănătate (33%) şi educaţie (25%). 

În ceea ce priveşte nivelul de discriminare din acest domeniu, părerile respondenţilor sunt împărţite, în sensul că aproape jumătate sunt de părere că numărul de cazurilor de discriminare este ridicat şi foarte ridicat în timp ce 45% cred că este scăzut sau foarte scăzut. Totuşi, în raport cu alte domenii, respondenţii ar aloca un sfert din bugetul disponibil pentru a creşte accesul la educaţie şi a reduce discriminarea. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”