Raluca Turcan: Spitalele din România trebuie să reziste şi să facă faţă tuturor pacienţilor, şi celor infectaţi, şi celor neinfectaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan  a precizat că au fost cumpărate trei milioane de teste rapide Foto: guv facebook (arhivă)

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, miercuri, că spitalele din România trebuie să reziste şi să facă faţă tuturor pacienţilor, şi celor infectaţi cu SARS-CoV-2, şi celor neinfectaţi, precizând că se fac mai multe investiţii pentru mărirea capacităţii sistemului medical, printre care mărirea numărului de paturi pe secţii şi la Terapie Intensivă.

Raluca Turcan a fost întrebată, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, dacă autorităţile au de gând să mărească numărul de ambulanţe, în condiţiile în care acestea nu fac faţă la toate cazurile de Covid-19 din ţară.

"Suntem într-un plin proces de întărire a capacităţii sistemului medical şi acest efort al nostru pleacă pe mai multe direcţii. O direcţie extrem de importantă este de suplimentare a numărului de paturi, fie pentru pacienţii cu afecţiuni uşoare şi medii, fie pentru cei care se află la Terapie Intensivă şi vedeţi că numărul paturilor pe secţii şi la ATI a crescut foarte mult în ultimele zile şi va creşte în continuare”, a afirmat Raluca Turcan. 

Ea a precizat că au fost cumpărate trei milioane de teste rapide pentru a fi folosite la pacienţii simptomatici care se prezintă la spital.

 "A doua direcţie este aceea de a scădea presiunea pe serviciile de primiri-urgenţe şi am achiziţionat deja trei milioane de teste rapide cu antigen care vor fi folosite pe pacienţii simptomatici, astfel încât să scadă presiunea pe aceste secţii, şi am dezvoltat un parteneriat cu medicii de familie să îi supravegheze la domiciliu pe pacienţii asimptomatici, inclusiv prin finanţarea fiecărui caz supravegheat cu 105 lei pe fiecare persoană”, a explicat vicepremierul.

Raluca Turcan a menţionat că a fost semnat un proiect pe fonduri europene pentru achiziţia de ambulanţe şi aparatură medicală, în valoare de 600 de milioane de euro. 

"A treia direcţie este aceea de dotare şi aici am vorbit de dotarea cu aparatură medicală, am semnat de asemenea un proiect pe fonduri europene pentru achiziţia de ambulanţe şi cred că este în valoare de 600 de milioane de euro acest proiect pentru achiziţionarea de ambulanţe şi se adaugă evident şi achiziţionarea de staţii de oxigen, de monitoare, de ventilatoare, de injectomate, tocmai pentru că locurile pe care le suplimentăm la Terapie Intensivă şi pe secţii să fie dotate astfel încât intervenim rapid pentru pacienţii care se infectează cu noul coronavirus, cât şi pentru pacienţii care au alte afecţiuni. Spitalele din România trebuie să reziste şi să facă faţă tuturor pacienţilor, şi celor infectaţi, şi celor neinfectaţi”, a mai declarat Raluca Turcan.
 

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă