Raluca Turcan: România are doar 3.600 de asistenţi sociali, faţă de necesarul de 12.000. Ministrul promite acreditarea unei ocupaţii practicate de unii terapeuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan:  Se are în vedere dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane euro, prin PNRR.Foto: Arhivă

România are doar 3.600 de asistenţi sociali, faţă de necesarul de 12.000 a anunţat luni ministrul Raluca Turcan. Potrivit ei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi "vor pune în curând bazele" acreditării ocupaţiei de analist comportamental, ce oferă servicii în sprijinul familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală.

„Am participat astăzi la dezbaterea ”Sănătatea mintală a copiilor din România”, organizată de comisiile reunite pentru muncă şi protecţie socială, cu convingerea că progresele în acest domeniu pot să apară doar dacă instituţiile statului care au responsabilităţi în această zonă şi societatea civilă lucrează împreună. Nici un părinte nu este pregătit pentru creşterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală, iar atunci când apar astfel de situaţii, familia trebuie susţinută în mod adecvat pentru a-şi putea ajuta copilul să atingă maximum din potenţialul lui de dezvoltare, iar acest lucru nu poate fi făcut decât cu ajutorul specialiştilor”, a anunţat Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook. 

Potrivit ei, până acum ajutorul acordat acestor familii a venit de prea puţine ori de la stat astfel că se are în vedere dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane euro, prin PNRR.

„Această situaţie nu poate să mai continue şi am toată determinarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale integrate, dar şi pentru întărirea parteneriatului dintre stat şi societatea civilă, pentru ca orice persoană cu deficienţe multiple să fie ajutată în acord cu nevoile pe care le are. În acest sens, avem în vedere dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copii, respectiv centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi, centre de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii”, a afirmat Raluca Turcan.

Totodată, al doilea aspect ţine de serviciile acordate persoanelor vulnerabile, iar provocarea este ca serviciile oferite de stat să fie de calitate, iar acolo unde instituţiile publice nu au capacitatea să asigure serviciile necesare, să fie identificaţi parteneri în societatea civilă.

România are doar 3.600 de asistenţi sociali, faţă de necesarul de 12.000

„O analiză pe care am făcut-o la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului ne arată că avem doar 3 600 de asistenţi sociali, în condiţiile în care necesarul ar fi de 12 000. Prin parteneriate cu universităţile, vom creşte numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă, pentru că nu putem creşte calitatea serviciilor asigurate în lipsa personalului pregătit şi corect remunerat. În paralel cu aceste măsuri de reformă”, a mai precizat Turcan.

Ministrul promite acreditarea ocupaţiei de analist comportamental

De asemenea, conform ministrului Raluca Turcan, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi ANDPDCA vor pune în scurt timp bazele standardizării şi acreditării ocupaţiei de analist comportamental, care oferă servicii terapeutice ABA la standarde profesioniste, atât de utile familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare