Rafila susţine că nu este normală organizarea cursurilor online şi nici închiderea pieţelor. Autorităţile au luat măsuri fără a fi "predictive”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Rafila a susţinut că "cel puţin copiii din ciclul primar pot urma cursurile şcolilor” Foto: Arhivă

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că şcolile primare, cel puţin, ar fi trebuit să rămână deschise în această perioadă, pentru că, în lipsa interacţiunii faţă în faţă, este grav afectată dezvoltarea psiho-socială a copiilor. El solicită deschiderea tuturor pieţelor, afirmând că, dacă se iau măsuri şi se fac verificări, aceste locuri nu au impact asupra transmiterii noului coronavirus.

Alexandru Rafila a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că menţinerea activităţilor sociale şi economice "este posibilă dacă ne organizăm din timp” şi ţinând cont de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În acest context, Rafila a susţinut că nu este normală organizarea cursurilor online şi nici închiderea pieţelor, reclamând că autorităţile au luat măsuri fără a fi "predictive”. 

"Nu am fost predictivi, am fost doar reactivi. Noi am închis şcolile când nu era cazul. Este foarte clară poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind menţinerea deschisă a şcolilor, măcar a celor primare, pentru că aceşti copii, dacă au condiţii de învăţământ, şi şcolile am înţeles că au fost amenajate în acest sens, trebuie să primească copiii. Copiii noştri nu pot deveni nişte copii cu foarte serioase tare, nu în procesul educţional şi în procesul dezvoltării ca viitori adulţi, din punct de vedere psiho-social. Asta este principala problemă. Copiii trebuie să interacţioneze unii cu alţii, trebuie să interacţioneze cu cadrele didactice, nu putem ţine un copil în faţa unui ecran luni de zile pentru că ne e frică de ce s-ar putea întâmpla, pentru că nu ne pregătim sau pentru că negăm recomandările unor organizaţii internaţionale”, a afirmat Rafila. 

El a acuzat ceea ce a numit un "grad de iresponsabilitate în ceea ce priveşte copiii din această ţară” de care unii dau dovadă şi a susţinut că "cel puţin copiii din ciclul primar pot urma cursurile şcolilor”. El a declarat că şi ţări din UE care au avut un număr dublu sau chiar triplu de cazuri de COVID-19 faţă de România, raportat la populaţie, au menţinut şcolile deschise. 

În ceea ce priveşte funcţionarea pieţelor, el a declarat că este necesară "deschiderea urgentă” a tuturor pieţelor, cu organizarea acestora, cu implicarea Poliţiei locale în verificarea lor.

"Mi se pare o măsură care nu are niciun fel de impact asupra transmisibilităţii, dar, cu siguranţă, are impact asupra nivelului de viaţă al persoanelor care sunt forţate să meargă să cumpere în alte locuri care sunt cu siguranţă mai costisitoare şi cred că afectează şi producătorii din România”, a mai afirmat Rafila.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”