Rafila: „Sunt semne că sezonul gripal va fi unul mai serios în acest an. Cetăţenii se vor putea vaccina încă de la finalul lunii septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii a anunţat că în România va fi disponibil vaccinul antigripal încă de la finalul lunii septembrie, aceasta fiind o premieră, în contextul în care sunt semne că anul acesta sezonul gripal va fi mai serios decât în anii trecuţi.

„În România vaccinul antigripal va fi disponibil încă de la finalul lunii septembrie, aceasta fiind o premieră. Decizia a fost luată pentru ca cetăţenii să aibă timp la dispoziţie pentru a se vaccina într-un interval eficient pentru a nu mai ajunge în situaţia în care aducem vaccinul şi îl livrăm medicilor în luna ianuarie, când eficacitatea lui scade considerabil”, a declarat Rafila.”, a declarat miercuri Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

„Imunizarea cu vaccinul anti-gripal este destinat în primul rând persoanelor cu risc, adică persoanele care au peste 60 de ani şi pentru persoanele cu comorbidităţi şi femeile gravide. Anul trecut imunizarea cu vaccinul antigripal nu a avut succes deoarece în acel moment circulau mai mult infectările cu covid-19. Cu toate acestea, sunt semne că sezonul gripal, anul acesta, va fi unul mai serios decât în anii trecuţi”, a spus Rafila. 

„Decizia a fost luată pentru ca cetăţenii să aibă timp la dispoziţie pentru a se vaccina într-un interval eficient pentru a nu mai ajunge în situaţia în care aducem vaccinul şi îl livrăm medicilor în luna ianuarie, când eficacitatea lui scade considerabil”, a declarat Rafila.

Anul acesta vor fi comandate 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal.

„În momentul de faţă utilizăm antiviralele care deja erau în stoc pentru valul şase. De asemenea, spitalele şi ambulatoriile au trei tipuri de antivirale pe care le folosesc în infecţia cu SARS-COV-2. Am vorbit cu furnizorii pentru suplimentarea acestor medicamente. Sper să avem un succes cu noua campanie de vaccinare cu doza patru”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală