Rafila: Nu există ţară şi pacient internat cu risc zero de infecții nosocomiale

0
Publicat:

Orice pacient internat într-un spital din oricare țară de pe planetă are un risc de a contracta o infecție instraspitalicească, a explicat ministrul Sănătății. Alexandru Rafila.

Foto: Arhivă

Declarația a venit în contextul exploziilor de la Crevedia soldat cu spitalizarea multor pacienți cu arsuri grave.

Nu există ţară din lume şi pacient internat într-o unitate medicală la care să existe risc zero. Totdeauna există un risc. Important este să faci ca acest risc să fie cât mai mic. Ei sunt îngrijiţi cu foarte multă atenţie, cu foarte multă dedicaţie. Am fost la două dintre spitale. Alaltăieri am fost la Spitalul Floreasca, la Spitalul Bagdasar. Evident că se iau toate măsurile care să minimalizeze acest risc, dar sigur nimeni nu poate să garanteze, cum se doreşte uneori, că acest risc nu există. Există acest risc. Colonizarea cu germeni multirezistenţi poate să fie personală sau poate să fie din mediul în care se găseşte pacientul. Se fac probe microbiologice. Noi tocmai am insistat pentru monitorizarea acestor pacienţi să se ia probe mai des decât de obicei, în loc să se ia o dată pe săptămână să se ia chiar de două, trei ori pe săptămână. Încercăm să ţinem lucrurile sub control”, a explicat Alexandru Rafila.

Întrebat marți de jurnaliști care este starea celor trei pacienți internați în stare gravă, victime ale exploziilor de la Crevedia, Rafila a răspuns: “Sunt stabili în momentul de faţă. Probabil că este vorba despre pacientul nepalez de la Bagdasar, care este în stare critică. Sunt trei pacienţi cu arsuri în proporţie de peste 90%. O altă informaţie legată, dacă vreţi, diferită faţă de bilanţul de ieri, este că încă câţiva pacienţi cred că cinci, dacă nu mă înşel, s-au externat, alături de cei 12 care se externaseră până ieri”.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete