Radu Paraschivescu, despre viaţa în blocurile româneşti: „Interfonul vecinului se aude la mine în apartament mai tare decât la vecin“

Nimeni nu poate şi, în fond, nici nu are dreptul să trăiască ermetizat ca într-un SF de duzină. Să tatoneze iluzia autoprotecţiei, da, dar nimic mai mult.

Dacă refuzi vibraţia lumii, dacă te extragi din împestriţeala ei vocală, nu faci decât să curtezi autismul. Viaţa etanşeizată nu e viaţă, ci un erzaţ primejdios. E imposibil să duci trai de anahoret în mijlocul oraşului şi al vacarmului. Cine îşi astupă ochii, urechile şi sentimentele cu purfix dezvoltă hachiţe şi ciudăţenii de om bolnav. Stridenţa are hazul ei – sigur, câtă vreme nu devine permanent-invazivă. Dezordinea cromatică, la fel. Zilele noastre nu se compun doar din pasteluri, foşnete şi mur­mur amoros. E nevoie de percuţia unui sunet care te face să tresari, de armonia barocă a zilei pe­trecute pe stradă sau în piaţă, de vuietul unei pe­luze sau de isteria psihedelică a unui public de con­cert. Viaţa fiecăruia dintre noi are un sound­track greu de confundat şi imposibil de oprit. Când tace muzica involuntară din jurul nostru, tăcem şi noi.

Citeşte mai mult pe NewMoney.ro