Radu Deac: Se fac demersuri pentru o flotilă de aviaţie pentru cazurile de transplant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul ANT vrea o flotilă doar pentru cazurile de transplant FOTO Arhivă

Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, spune că se fac demersuri pentru "o flotilă de aviaţie" pentru transplantul de organe, care constituie o activitate de mare urgenţă, astfel încât fiecare provincie istorică să dispună de un aparat de zbor, piloţi instruiţi şi hangar.

Radu Deac a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă organizată la împlinirea a 15 ani de la realizarea primului transplant cardiac la Târgu Mureş, că în România problema transportului echipelor de prelevare şi al organelor de la unitarea sanitară în care s-au recoltat până la unităţile de transplant este una "foarte, foarte serioasă".

El a subliniat că este nevoie de "o rezolvare rapidă", precizând că se fac demersuri pentru ca fiecare provincie istorică a ţării să dispună de un aparat de zbor, piloţi instruiţi şi hangar propriu.

"În România încă ne aflăm într-o situaţie dificilă în ceea ce priveşte transportul echipelor de prelevare, cât şi transportul organelor de la unitarea sanitară în care s-au recoltat până la unităţile de transplant. Şi aceasta este o problemă foarte, foarte serioasă. Este o problemă care necesită o rezolvare rapidă şi, pe lângă cele care au existat - Şcoala de aviaţie, SMURD şi aşa mai departe - e nevoie de o unitate de urgenţă, o flotilă de aviaţie, aş spune. Şi v-aş aminti că în urmă cu câteva decenii a existat AVIASAN, Mureşul avea avion de mare performanţă şi a transportat... Eu cred că nu e complicat să revenim la o asemenea organizare, ca fiecare provincie istorică a ţării să dispună de un asemenea aparat, astfel încât să se poată transporta de urgenţă. Transplantarea de organe este o activitate de mare urgenţă, organele nu pot aştepta, cu atât mai mult inima", a spus Deac.

El a adăugat că a zburat cu un astfel de aparat, înainte de 1989, şi că "au început deja demersuri" în acest sens, dar nu a putut preciza costurile pe care le-ar presupune o astfel de flotilă.

Deac a mai spus că lipsa unei astfel de flotile este una dintre explicaţiile numărului mai redus al transplanturilor de inimă, însă speră în rezolvarea acestei probleme şi creşterea numărului de transplanturi, întrucât sunt foarte mulţi bolnavi cu boli cardiace, pe "lungi liste de aşteptare", care ar avea astfel o şansă la viaţă.

El a arătat că, în 2013, s-au făcut peste 100 de transplanturi de ficat, 600 de rinichi şi "mult mai puţine de inimă".

Potrivit acestuia, avioanele respective ar putea fi folosite nu numai în cazurile care presupun transplantarea de organe, ci şi pentru alte cazuri de urgenţă, dacă sunt disponibile.

Deac a menţionat că a participat, în cursul nopţii de joi spre vineri, la transplantul cu numărul 53 al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, alături de medicul Horaţiu Suciu, şi că şi în acest caz s-a pus problema recurgerii la Tarom pentru transportul celui care a primit o nouă inimă, dintr-un judeţ învecinat, şi care a fost până la urmă adus cu o ambulanţă, şi al organelor.

Operaţia complexă, realizată la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, a început la ora 4.00 şi a durat circa patru ore, cordul fiind recoltat de la un pacient care a suferit un traumatism cerebral în urma unui accident, a fost internat la ATI la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş şi a intrat în moarte cerebrală.

Ficatul nu a putut fi folosit, însă rinichii au fost recoltaţi, pentru a fi transplantaţi la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, a precizat Deac.

Beneficiarul transplantului este un bărbat de 60 de ani, care a avut cea mai mare histocompatibilitate şi care suferea de cardiomiopatie ischemică, cu leziuni ale vaselor coronare tratate anterior, aflat într-o fază finală, cu insuficienţă cardiacă în stadiul IV şi care în prezent se simte bine.

Potrivit lui Deac, în anii '60, la Târgu Mureş s-au făcut primele cercetări în domeniul chirurgiei cardiovasculare şi transplantului, în 24 august 1964 reuşindu-se transplantarea inimii la un animal.

În urmă cu exact 15 ani, în 14 noiembrie 1999, Radu Deac a realizat la Târgu Mureş primul transplant cardiac, al doilea din ţară, la două săptămâni după ce, la Bucureşti, au făcut primul astfel de transplant el şi medicul Şerban Brădişteanu. De atunci, s-au realizat aici 53 de transplanturi cardiace, iar majoritatea celor care au primit un nou cord sunt în viaţă, şi-au reluat activitatea şi duc o viaţă normală.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort