Radiografia cardului de sănătate la o lună de la implementare. 70% din serviciile medicale, validate prin card

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cardul de sănătate a fost introdus începând cu 1 mai FOTO Adevărul

La aproape o lună de la introducerea cardului naţional de sănătate, contestat deopotrivă de o parte din doctori dar şi de pacienţi, peste 70% din serviciile medicale prestate în perioada 1 - 27 mai au fost validate de documentul electronic.

UPDATE Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a spus că speră ca, în două luni, toate problemele legate de cardul naţional de asigurări de sănătate să fie rezolvate iar din august serviciile medicale să poată fi acordate numai în baza acestui document.

„Nu aş vrea să vorbim despre un termen anume de la care să utilizăm doar cardul, deşi, la mai puţin de o lună de la lansarea proiectului, 70% dintre serviciile medicale sunt acordate în baza cardurlui de sănătate. Sper ca din august să poată deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale", a spus Vasile Ciruchea, citat de Mediafax.

Totodată preşedintele CNAS a afirmat că, dacă situaţia o va permite, adică dacă nu vor mai fi probleme, folosirea exclusivă a cardului de sănătate va deveni obligatorie chiar înainte de acest termen.

Preşedintele CNAS a mai spus că medicii de familie au acordat însă pe 27 mai 6.593.000 de servicii, dintre care 2.363.000 cu card şi 4.230.000 fără card. Totodată, ei au eliberat 575.000 bilete de trimitere cu card şi 955.000 fără card. Tot medicii de familie au prescris 1.521.000 de reţete cu card şi 1.441.000 fără card. În schimb, în Bucureşti, 35 de medici nu au acordat niciun serviciu medical cu card.

„Am avut mai multe situaţii de care aş vrea să amintesc şi anume aceea că, într-o zi, 251 de medici au solicitat carduri pentru pacienţii lor. La polul opus, în Capitală, 35 de medici nu au acordat în 27 de zile niciun serviciu medical cu card. Este firesc să mă întreb dacă la aceşti medici nu a venit niciun pacient cu card. Dar, asta este. Eu sunt dispus la dialog. Eu aş fi mers şi la conferinţa medicilor de familie din Bucureşti dacă m-ar fi invitat. Pentru că vreau să transmit un mesaj foarte clar: sistemul nu se va opri, sunt deschis dialogului”, a mai spus Ciurchea.

La nivel naţional, în perioada 1 - 27 mai, s-au acordat 6,4 milioane de servicii validate de card şi alte 3,9 milioane de servicii medicale fără card, au anunţat oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit autorităţilor, perioada în care serviciile vor putea fi acordate fără card va fi scurtată, până ce cardurile de sănătate rămase nedistribuite, vreo 350.000 la nivel naţional, vor fi preluate de asiguraţi de la sediile caselor judeţene de asigurări de sănătate.

Câte bilete de trimitere au fost acordate în baza cardului

În ciuda faptului că la o săptămână de la introducerea cardului de sănătate s-a dublat numărul de servicii validate cu cardul, faţă de cele acordate pe card, centralizarea făcută de CNAS arată că la nivelul medicilor de familie s-au acordat, în perioada 1 - 27 mai au acordat peste 4 milioane de servicii fără card şi doar peste 2,6 milioane fără card.

În ceea ce priveşte numărul biletelor de trimitere, au fost acordate aproape un milion de astfel de trimiteri fără card, în condiţiile în care numărul trimiterilor acordate în baza cardului a fost la jumătate. Statisticile oferite de CNAS mai arată că au fost prescrise, la nivel naţional, în perioada 1-27 mai, peste 1,5 milioane de reţete în baza cardului de sănătate.

Potrivit sursei citate, există în prezent un număr de 30.000 de carduri blocate în sistem, cele mai multe din cauza PIN-ului tastat greşit sau din cauza scoaterii cardului din cititor înainte de confirmarea în sistem a validării cardului. „A contat foarte mult sprijinul şi înţelegerea tuturor furnizorilor de servicii medicale, care au conştientizat importanţa cardului naţional de sănătate”, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Medicii de familie vor sistem paralel pentru cardul de sănătate

Pentru a putea soluţiona problemele pe care le mai întâmpină atunci când pacienţii le trec pragul cabinetului, medicii de familie au explicat ieri că singura posibilitate de a corecta deficienţele este ca cele două sisteme, cel cu card şi cel fără card, să funcţioneze în paralel.

Potrivit medicului de familie Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), cardul de sănătate nu poate fi în acest moment unicul instrument de validate şi decontare a serviciilor acordate.

„Este nevoie de o creştere a vitezei de transmitere a datelor, cerem adaptarea sistemelor informatice la fluxul serviciilor din sistem”, a explicat aceasta, adăugând că principalele probleme rămân la validarea serviciilor, respectiv la validarea biletelor de trimitere şi a concediilor medicale.

Peste 14 milioane de carduri au ajuns la asiguraţi

Peste 14 milioane de carduri de sănătate au fost distribuite până în prezent şi au mai rămas de distribuit aproximativ 350.000, dintre care 113.000 la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Numărul total de carduri returnate la CASMB de Poşta Română a fost iniţial de 192.000 de carduri, dintre care au fost distribuite peste 79.000 la ghişeele Casei şi prin intermediul medicilor de familie.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie