Putere şi opoziţie, două scenarii

PNL şi-a făcut publice condiţiile în care ar putea intra la guvernare alături de PDL. Lăsând la o parte varianta fantezistă în care Crin Antonescu ar deveni premier, rămân în discuţie două posibilităţi.

1. PDL acceptă un premier independent. Ar da astfel dovadă de maximă deschidere – iar marele câştig de imagine va fi în dreptul preşedintelui. Marele avantaj al PNL este că va putea împărţi cu PDL structurile executive de la centru şi din teritoriu. Dar imediat, între cele două partide va începe o cursă pentru influenţarea şi, mai apoi, pentru „cucerirea” premierului.

Teoretic, avantajul ar fi aici de partea PDL, partidul mai puternic, atât în Parlament cât şi în teritoriu. Şi care, mai presus de toate, îl are pe preşedinte de partea sa. Balanţa se poate înclina însă în partea cealaltă, dacă previziunile privind o scădere rapidă şi dramatică a popularităţii preşedintelui se vor adeveri.

Un alt element important: viitorul PSD. Partidul va rămâne deocamdată în opoziţie, dar va putea fi folosit tot timpul ca sperietoare. Cei care îl vor „cuceri” pe premierul independent vor putea să-şi elimine partenerul şi să aducă PSD-ul în loc Episodul din primăvara lui 2007, când premierul Tăriceanu a dat PD-ul afară de la guvernare, arată că mişcarea e perfect posibilă. Va fi un joc deschis, care va strâni multe pasiuni dar va consuma şi mulţi nervi.

2. PDL îşi face majoritate „de  strânsură”. Pare varianta cea mai probabilă. Deja, PDL este foarte aproape de a atinge acest obiectiv, cu UDMR, cu „independenţii” , cu minorităţile şi cu alţi traseişti, ce deja se înghesuie la intrarea din Modrogan, până nu se închide uşa.

Guvernul, condus de Emil Boc sau de altcineva din PDL, va trece de Parlament, fie şi la limită. Tentaţia unui astfel de drum pentru PDL este imensă, fiindcă astfel va dobândi control total asupra structurilor de la centru şi din teritoriu. Iar construcţia nou formată va semăna foarte bine cu aceea a partidului-stat din legislaturile 1992-1996 sau 2000-2004.

Pentru PSD, ocupat cu răfuielile interne şi pentru PNL, care se va găsi măcar pentru început în avangarda opoziţiei, va urma un război de tranşee, îndelungat şi cu mari pierderi. Vor pierde parlamentari, primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, consilieri locali, sponsori.

Cele două partide vor fi supuse unui proces de destructurare, aşa cum a păţit PD în timpul guvernării lui Adrian Năstase şi PNL în primul mandat al lui Traian Băsescu. Dar mergând pe acest drum, preşedintele şi partidul său îşi asumă şi un mare risc, izolânduse şi mai mult de jumătatea de electorat care nu i-a votat.

În plus, pentru prima dată, preşedintele Băsescu şi partidul său nu vor mai avea cu cine să împartă responsabilitatea guvernării. Şi asta, în mijlocul unei furtuni economice şi sociale. Experienţa arată că un partid-stat de tip piramidal, osificat şi greoi, care ajunge să nu mai poată controla abuzurile satrapilor săi, nu se descurcă în alegeri. Nemulţumirile devin prea mari, dorinţa de schimbare imposibil de stăvilit.

Evident, aceasta nu este o regulă. Este doar o posibilitate. Depinde mult de felul în care partidele de opoziţie vor reuşi să ducă războiul de tranşee şi de ce fel de lideri vor scoate în faţă.

P.S. Vă întrebaţi, desigur, unde e UDMR în toată această poveste. În guvernare, desigur.