Protezarea la nivelul Capitalei este acoperită aproape integral de Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea de protezare a pacienţilor din Capitală este în prezent acoperită aproape integral de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, potrivit medicului Gheorghe Iana, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).

„Toate aceste activităţi de protezare sunt puse pe liste de aşteptare, aşa se întâmplă în toată lumea civilizată, este o listă de aşteptare. Este un Registru al pacienţilor cu liste de aşteptare şi un Registru al pacienţilor protezaţi", a spus medicul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în mod normal pacientul nu trebuie să plătească niciun fel de cost suplimentar, costul integral al protezei fiind decontat de programul naţional fie că e vorba de ortopedie, fie că e vorba de cardiologie iar partea de internare este decontată pe tariful pe caz rezolvat.

Preşedintele CASMB a explicat că fiecare spital primeşte o cotă, o sumă de bani, spitalul fiind cel care-şi organizează procedura.

„Eu nu pot să am controlul costurilor exact. Unii cumpără numai proteza, alţii cumpără şi toate accesoriile tot din banii de program. Şi atunci, dacă la unii proteza costă 2.500 de lei, la alţii poate ajunge la 4.400 de lei. Cred că un management mai eficient din partea celor care efectuează sau coordonează la nivel local programele de ortopedie şi cardiologie ar creşte gradul de mulţumire al pacienţilor”, a completat medicul.

În opinia sa, nu este în regulă că pacienţii sunt purtaţi pe drumuri şi sunt puşi să-şi cumpere proteze, pentru că nu îşi vor mai putea recupera banii.

„De multe ori sunt păcăliţi şi trimişi să-şi cumpere protezele. Casa nu poate deconta retroactiv. Spitalul respectiv îşi primeşte banii pentru proteză, medicii raportează cazul ca şi rezolvat, Casa decontează servicii, materialul protezat pe program”, a explicat dr. Iana.

Potrivit acestuia, atunci când le sunt prezentate alternativele de proteze, în special stenturi, pacienţii trebuie să înţeleagă că tot medicii decid ce fel de stenturi cumpără prin program.

„Pentru anumite tipuri de stenturi, sunt indicaţii medicale şi sunt acoperite de Casă, dacă pacientul insistă să i se pună un anumit tip de stent şi nu are indicaţie medicală, stentul nu e acoperit, e normal să-şi plătească. După părerea mea, cea mai bună tehnică de control pentru materiale implantabile este voucherul. Fiecare pacient care necesită material implantabil primeşte o valoare standard - e vorba de pacienţii programabili, nu urgenţele -, dacă el doreşte să-şi pună un anumit tip de stent sau un anumit tip de proteză care depăşeşte valoarea voucherului îşi plăteşte diferenţa. Voucherul trebuie să fie acoperitor pentru costul mediu pe proteză sau stent”, a detaliat preşedintele CASMB, potrivit Agerpres.

El consideră că un asemenea mod de abordare poate să însemne o predictibilitate a costurilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”