Protestele, mediul ideal în care se transmite virusul. Andreea Moldovan: E regretabil şi umilitor pentru corpul medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos

Protestele sunt mediul ideal în care se poate transmite virusul, spune medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acesteia, motivul este unul simplu: ”nu se păstrează distanţa, nu se poartă mască şi se strigă. Astfel, prin particulele care ajung în aer se împrăştie cu o încărcătură virală extrem de mare.”, informează Digi24.

”Este înspăimântător, pentru că de fapt sunt oameni de vârstă medie, care au intrat în faza 3 de vaccinare - dacă doresc vaccinarea -, deci probabil că nu sunt mulţi dintre ei vaccinaţi, nu respectă niciun fel de reguli de distanţare, mască, evitare de aglomeraţii, ceea ce face ca expunerea să fie mai mult decât importantă şi sinceră să fiu, în spatele lor văd părinţii sau copiii acestora, care cu siguranţă vor fi şi ei expuşi. Să ne gândim că, de fapt, la astfel de proteste se strigă. Or, prin strigătul respectiv, categoric este o cantitate mai mare de virus cu salivă eliminat în exterior, deci clar sunt alte condiţii. Automat, este modul ideal de transmitere a virusului: aglomeraţii, timp prelungit, expunere intensivă la eliminarea de virus”, a explicat secretarul de stat.

Întrebată ce efect au aceste proteste asupra corpului medical, Andreea Moldovan recunoaşte că poate fi „demotivant”, cu atât mai mult cu cât efortul medicilor este mai mare.

 „Să nu uităm că oamenii care lucrează în secţiile COVID lucrează de un an de zile în nişte condiţii absolut grele. Este înfiorător să stai echipat în costumul respectiv, dar mai înfiorător este că ai de multe ori de-a face cu pacienţi cărora nu le poţi da foarte mult ajutor. Aş spune că e regretabil şi umilitor pentru corpul medical, exact cum spunea doamna conferenţiar Florescu, de la 'eroi' în linia întâi am trecut la 'asasini' şi 'crimiali', ceea ce este absolut dureros”, mărturiseşte secretarul de stat. 

Oficialul îşi declară încrederea în corpul medical: „Văd că în ciuda tuturor greutăţilor pe care le întâmpină, totuşi merg mai departe”.

Andreea Moldovean are şi un mesaj pentru protestatari: „I-aş invita pentru o oră într-o secţie de terapie intensivă unde se îngrijesc pacienţii cu infecţie COVID”, a arătat secretarul de stat.

„A fost impresionant gestul populaţiei din Arad, care a mers cu flori la spital. Cred că este cea mai mare bucurie şi un gest care şterge toate aceste gesturi urâte înghiţite anterior”, a comentat Andreea Moldovan.

În jur de 800 de oameni erau încă pe străzi, sâmbătă seara, după ora 20:00, când teoretic intră în vigoare interdicţiile de circulaţie pe timp de weekend în Bucureşti. 

Protestatarii s-au adunat iniţial în Piaţa Universităţii de unde au pornit în marş prin centrul Capitalei spre sediul Guvernului. Oamenii au rămas acolo şi după ora 20:00, în ciuda faptului că începuse şi ploaia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile