Protecţia consumatorilor: carne alterată în pieţele volante din Bucureşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comericalizarea de carne alterată şi brânzeturi fără termen de valabilitate sunt doar două dintre abaterile constatate în pieţe din Capitală.

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au controlat produsele alimentare pe care le comercializau vânzătorii în pieţele volante din zona bulevardului Constantin Brâncoveanu, din zona bulevardului Unirii şi din zona străzii Edgar Quinet.

Comisarii au constatat că unii vânzători comercializau brânzeturi nelotizate, fără declararea datei durabilităţii minimale. Vindeau, de asemenea, miere şi produse apicole prezentate în pliante ca remedii naturale, cu efect direct în tratarea anumitor afecţiuni, contrar prevederilor legii privind etichetarea alimentelor. În piaţa din zona Unirii, carnea pusă la vânzare era păstrată într-o vitrină frigorifică ale cărei agregate nu funcţionau. Aceste produse erau depozitate la temperatura mediului ambiant, adică la peste 25 de grade.

Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – Ilfov au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 de lei şi au oprit temporar de la comercializare aproape 150 de kilograme de produse până la intrarea în legalitate.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța