Propunerile pentru prelungirea stării de alertă. Ce excepţii au prevăzut autorităţile pentru Sărbătorile de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Comisia Europeană

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a propus, joi, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2021. Astfel, râmân în vigoare restrucţiile de circulaţie în funcţie de rata de incidenţă, iar multe activităţi sunt intrezise, cu mici excepţii în perioada Sărbătorilor de Paşte. De asemenea, va fi modificată şi lista ţărilor considerate din „zona galbenă”.

Astfel potrivit Anexei 3 la hotărârea de Guvern, „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai - 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 - 5.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase”.

De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai - 9 mai 2021, în intervalul orar 20,00 - 5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan”.

Sursa menţionată mai precizează că prin excepţie, în zilele de 23 aprilie şi 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 - 20,00. În intervalul orar 20,00 - 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Conform documentului, staţiunile montane cât şi cele de pe litoral vor fi deschise, dar la o capacitate de cel mult 70% din capacitate lor maximă.

Ce restricţii rămân neschimbate

În rest, CNSU  propune menţinerea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în toate localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori şi mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 22.00-05.00 pentru zilele de luni-joi şi în intervalul orar 2000-0500, pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

De asemena, se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei fără restricţii, în toate localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, în intervalul orar 20.00-05.00, pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidenţă cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori.

Totodată, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă:

  • cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, 
  • cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
  • este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

CNSU mai arată că organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

Lista ţărilor din „zona galbenă”

Pe  lista ţărilor considerate „zona galbenă” se află în continuare Franţa, Croaţia, Polonia, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Olanda şi Belgia.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie