PROIECT Spitalele pot presta servicii şi în regim privat, în afara programului obişnuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele publice ar putea presta servicii în regim privat FOTO Adevărul

Spitalele publice ar putea presta servicii medicale şi în regim privat, în afara programului obişnuit. Potrivit unui proiect de lege, acest lucru s-ar întâmpla la cererea pacientului. Documentul este semnat deja de 102 parlamentari.

Potrivit proiectului, prestarea serviciilor medicale la cererea pacientului, în regim privat, în spitalele publice, se realizează numai în afara orelor de program al personalului solicitat şi în afara orelor de gardă, fără a afecta activitatea de bază a spitalului.

Actele medicale în regim privat la cererea pacientului pot fi asigurate numai de personalul medical cu contract de muncă din spitalul public respectiv, cu excepţia cazurilor în care, la cererea şefului de secţie din spital, cu acordul directorului medical şi cu avizul favorabil al managerului, sunt solicitaţi alţi medici din sistemul public sau privat.

Servicii medicale în regim privat la cererea pacienţilor

În spitalele publice se pot acorda servicii medicale în regim privat la cererea pacienţilor, numai în limita specialităţilor medico-chirurgicale pentru care spitalul în cauză este avizat, clasificat şi acreditat.

Proiectul mai prevede că pacienţii pot alege în mod expres un medic curant, pentru un anumit act medical, în timpul programului normal de lucru, pentru care se va achita un onorariu prestabilit prin acordul părţilor, în condiţiile reglementate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Serviciile şi actele medicale efectuate la cererea pacientului în spitalele publice pot fi decontate prin intermediul unei poliţe de asigurare complementare, încheiată de pacient cu un asigurător.

Din veniturile obţinute de spitalul public, prin serviciile private, managerul poate acorda personalului medico-sanitar recompense care se cumulează cu veniturile salariale, devenind venit brut lunar, evidenţiat contabil şi supus impozitării.

Serviciile private acordate în baza unui contract tripartit

Prestarea serviciilor medicale la cererea pacienţilor, în regim privat, este facturată şi include următoarele cheltuieli: remuneraţia personalului medical implicat direct în prestarea serviciului solicitat, amortizarea aparaturii şi echipamentelor, cazarea, consultaţii, investigaţii şi analize medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hrană, utilităţile, eliminarea şi neutralizarea deşeurilor, documentarea fizică şi informatică, întocmirea şi arhivarea documentelor etc.

Modalitatea de tarifare şi tariful minimal al serviciilor vor fi stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii. Medicii care prestează aceste servicii se pot organiza şi funcţiona astfel: medic specialist sau medic primar ca persoană fizică independentă, cabinet medical individual, societate civilă medicală sau alte forme legale de organizare a activităţii medicale.

Acordarea serviciilor private în spitalele publice se realizează numai prin încheierea prealabilă a unui contract tripartit, semnat personal de pacient sau de reprezentantul său legal, de medicul/medicii solicitaţi şi de managerul spitalului în cauză.

În proiect se stipulează şi că activităţile desfăşurate de medicii din spitalele publice care prestează servicii la cererea pacientului, în regim privat, în condiţiile actului normativ, sunt exceptate de la prevederile legale în vigoare privind incompatibilităţile şi conflictul de interese.

2% din impozitul pe profit poate fi redirecţionat către spitalele publice

Proiectul mai reglementează şi posibilitatea direcţionării a 2% impozitul anual pe venit către spitalele publice, care pot utiliza aceste sume inclusiv pentru creşterea veniturilor personalului medical. Totodată, proiectul se referă şi la posibilitatea medicilor de a desfăşura activităţi în străinătate şi la activitatea rezidenţilor.

Medicii din spitalele publice pot desfăşura activitate profesională în străinătate, cu acordul şefului de secţie şi al managerului spitalului, pentru o perioadă cumulată de maximum 60 de zile lucrătoare pe an, cu păstrarea locului de muncă, sub condiţia ca activitatea desfăşurată să fie corespunzătoare nivelului de pregătire şi specialităţii. Angajatul este obligat ca, în fiecare an, la sfârşitul perioadei de activitate în străinătate, să prezinte un raport de activitate şi propuneri de îmbunătăţire a activităţii secţiei şi spitalului, se arată în proiect.

Medicii rezidenţi, cu acordul coordonatorului de rezidenţiat, pot efectua stagii de pregătire şi de activitate şi în alte spitale publice decât cele universitare.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă