PROGNOZA METEO Temperaturi de minus 20 de grade, în ultimul weekend de iarnă calendaristică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se va răci considerabil în acest sfârşit de săptămână, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie, precizând că temperaturile vor atinge şi 20 de grade Celsius în estul Transilvaniei. De asemenea, nu vor lipsi precipitaţiile sub formă de zăpadă, potrivit meteorologilor.

Mai precis, vineri vremea va fi închisă, vor domina precipitaţiile, mai ales pe seară şi noaptea. De asemenea, se va forma polei în mai multe regiuni ale ţării şi vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului şi în zona de munte. Maximele vor fi între -2 şi 9 grade Celsius. 

Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate în majoritatea regiunilor. Vântul va avea local şi temporar intensificări, cu precădere în sud, sud-est, centru şi nord-vest, dar şi pe crestele montane, astfel că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi viscolită. 

Temperaturile minime vor fi mai scăzute decât în noaptea precedentă, chiar sub pragul de ger în nordul şi centrul ţării, urmând a se încadra la nivel naţional în general între -15 şi -2 grade. 

Duminică, vremea va deveni deosebit de rece, cu temperaturi maxime care nu vor depăşi minus 2 grade Celsius şi cu minime care vor atinge -20 de grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei.