PROGNOZA METEO Temperaturi caniculare şi deficit de precipitaţii în iulie şi august. Cum va fi vremea în luna septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperaturile vor fi ridicate în perioada iulie - august, în timp ce în luna septembrie, acestea vor fi spre normalul perioadei. Aşa arată prognoza meteo pe trei luni, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Concret, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru a doua lună de vară este de 20,2 grade Celsius, raportat la parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 21 de grade Celsius în Maramureş şi Transilvania, între 15 şi 23 grade în Moldova, respectiv până la 24 de grade în Oltenia şi Muntenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare valabile pentru iulie, acestea se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunţat fiind de aşteptat în sud-est şi sud. Media multianuală a perioadei este stabilită la 77,8 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Moldova - de până la 112 litri/metru pătrat, Maramureş şi Muntenia (până la 102 litri/mp), Transilvania şi Oltenia (până la 100 litri/mp). Valori medii mai scăzute, cuprinse între 16 şi 59 l/mp, sunt prognozate în Dobrogea.

Cum va fi vremea în august

În august, temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a ţării, în condiţiile în care media multianuală valabilă pentru această lună este de 19,7 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureşului şi Transilvaniei (de până la 20 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 23 de grade Celsius, se vor consemna în Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea şi Moldova.

Tot pe parcursul lunii august, precipitaţiile totale lunare vor fi, în general, deficitare, sub media de 64,7 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Muntenia (până la 95 l/mp) şi Transilvania (90 l/mp), iar cele mai deficitare în Dobrogea, între 28 şi 40 l/mp.

În septembrie, temperaturile revin la normal

Potrivit ANM, în septembrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală, în nord şi centru, şi mai ridicate în restul teritoriului. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 14,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade Celsius în Moldova, respectiv între 11 şi 16 grade Celsius în Transilvania, dar vor ajunge până la 19 grade Celsius în Dobrogea.

La nivel de precipitaţii, în luna septembrie, meteorologii estimează că acestea vor fi apropiate de normal în regiunile nordice şi centrale, dar deficitare în rest, în comparaţie cu media multianuală, stabilită la 55 l/mp. Cu toate acestea, în zona Crişanei, Maramureşului, Olteniei şi Banatului sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii ce vor depăşi 70 l/mp. Totodată, în Moldova şi Dobrogea, cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 23 şi 59 l/mp.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model