Prognoza meteo pe trei luni: vom avea parte de o vară caniculară şi secetoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii au anunţat că vom avea parte o vară caniculară FOTO David Muntean

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pe trei luni, potrivit căreia vom avea parte de o vară caniculară, cu valori termice ce vor depăşi în unele zile 35 de grade. De asemenea, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi sub cele normale în majoritatea regiunilor.

Prognoza meteo pentru luna Iunie

Regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile medii se vor situa în marja multianuală de 18,3 grade Celsius, pornind de la 18 grade, în zona Moldovei, şi până la 22 de grade Celsius, în Oltenia şi Muntenia. 

Specialiştii atrag însă atenţia că vor fi şi zile în care se vor înregistra peste 30 de grade, mai ales în zonele de câmpie. 

Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub normele climatologice local în sudul, sud-estul, estul şi vestul ţării, iar în centru şi nord sunt posibile cantităţi peste mediile multianuale. Acestea vor fi cuprinse între 40-60 de litri pe metru pătrat în sud şi 100 – 120 de litri pe metru pătrat în centru şi nord.

Prognoza meteo pentru luna Iulie

Temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile climatologice în sud-estul ţării şi local în sud, iar în celelalte regiuni vor avea valori apropiate de normal. Astfel, mediile vor porni de la 19-20 grade în nordul Moldovei şi vor ajunge la 23-24 de grade Celsius în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Specialiştii precizează că vor fi şi zile caniculare, când la amiază se vor depăşi 35 de grade Celsius. 

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general deficitare, exceptând zonele centrale şi vestice, unde acestea vor fi apropiate de normele climatologice. Astfel, în sudul şi sud estul ţării acestea nu vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat, în timp ce în centru şi nord vor cădea între 60 şi 120 de litri pe metru pătrat.

Prognoza meteo pentru luna August

Regimul termic se va situa în limite apropiate de mediile multianuale în majoritatea regiunilor, iar local în sud-estul, sudul şi vestul ţării vor fi posibile valori termice peste norme. Potrivit ANM, maximele mediilor vor fi cuprinse între 20 de grade în Maramureş şi nordul Moldovei şi 26 - 28 de grade în Banat, Muntenia şi Dobrogea. 

De asemenea, în sudul şi estul ţării vor fi zile caniculare în care maximele vor urca până la 35 de grade. Temperatura medie multianuală lunară este de 19,7 grade.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în aproape toată ţara, acestea fiind cuprinse între 10 litri pe metru pătrat în sud-estul ţării şi 80 de litri pe metru pătrat în nord.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată