Prognoza meteo pe trei luni: luna august va fi caniculară, iar în octombrie vom avea şi temperaturi sub 10 grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În luna august vom avea parte de temperaturi peste limitele normale FOTO Adevărul

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi prognoza meteo pentru următoarele trei luni. În luna august vom avea parte de temperaturi peste cele normale pentru această perioadă. În septembrie, însă, ele vor scădea, în timp ce în luna octombrie valorile climatologice se vor apropia de cele normale.

Potrivit meteorologilor, cantităţile de precipitaţii vor fi mai ridicate în luna octombrie, când vor ajunge chiar şi la 80 de litri pe metru pătrat.

AUGUST

În luna august, în vestul, sudul şi sud-estul ţării, vom avea parte de temperaturi peste cele normale pentru această perioadă, în timp ce în centru şi în nord vor fi valori apropiate de mediile anuale.

De asemenea, în centrul şi nordul ţării vor fi temperaturi ce se vor situa în jurul celor de 20-18 grade Celsius, iar în restul ţării vor fi în jur de 28 de grade Celsius.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în regiunile nordice şi centrale, însă în restul ţării acestea se vor situa sub normele climatologice. În sudul ţării vor cădea precipitaţii de 20-40 de litri pe metru pătrat, iar în restul ţării vor cădea precipitaţii de 60, chiar 80 de litri pe metru pătrat.

SEPTEMBRIE

În majoritatea regiunilor, temperatura aerului va fi apropiată de normalul perioadei, excepţie făcând sud-estul ţării, unde va fi mai cald. 

Valoarea multianuală pentru această lună este de 15 grade, iar în sudul ţării vom avea parte de temperaturi de 18-20 de grade Celsius, în centrul ţării temperaturile vor atinge între 16 şi 14 grade, iar în nord vor fi 12 grade.

Pe de altă parte, cantităţile lunare de precipitaţii vor avea o tendinţă de scădere în majoritatea regiunilor. Cea mai mare cantitate de precipitaţii va cădea în nordul ţării, 60-80 de litri pe metru pătrat, în timp ce în restul regiunilor vor cădea în jur de 40-60 de litri pe metru pătrat.

OCTOMBRIE

Valorile termice medii vor fi apropiate de normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sudul şi sud-estul ţării, unde se vor întâlni temperaturi peste mediile multianuale. Astfel, în sudul ţării vor fi în jur de 12 grade, iar în sud-estul ţării vor fi în jur de 14 grade Celsius. 

Potrivit meteorologilor, cel mai frig va fi în nordul ţării -  în jur de 6-8 grade, iar în restul regiunilor temperaturile vor fi de 10 grade.

Totodată, cantităţile lunare de precipitaţii vor avea o tendinţă de scădere în cea mai mare parte a ţării, excepţie făcând regiunile sud-estice, unde vor fi apropiate de normalul perioadei.

În sud-estul ţării vor cădea precipitaţii de 40 de litri pe metru pătrat, în nord-vestul şi vestul ţării în jur de 80 de litri pe metru pătrat, iar în celelalte regiuni vor cădea în jur de 40-60 de litri pe metru pătrat.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală