Prognoza meteo pe trei luni. Cum va fi vremea din mai până în iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANM anunţă că în luna iulie vom avea parte de temperaturi caniculare FOTO Mihaela Cojocariu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo valabilă pentru perioada mai - iulie. Specialiştii anunţă că maximele se vor încadra, în general, în jurul mediei lunare, doar în iulie fiind anunţate temperaturi caniculare, în special în regiunile sudice, sud-estice şi estice.

Prognoza meteo pentru luna Mai

Specialiştii anunţă că în, luni mai, temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, local mai scăzute în nord şi centru. 

Astfel, în Banat, Crişana, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea sunt anunţate maxime de până la 16 -20 de grade, în timp ce în Moldova, Maramureş şi Transilvania acestea nu vor depăşi 14 grade Celsius.

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale în sudul şi local în estul ţării, iar în restul teritoriului vor putea fi excedentare. 

Astfel, sunt anunţate cantităţi de 80 - 100 de litri pe metru pătrat în Maramureş şi Transilvania, 80 de litri pe metru pătrat în Crişana şi Moldova şi 60 de litri pe metru pătrat în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat.

Prognoza meteo pentru luna Iunie

Valorile termice medii lunare ale aerului vor fi apropiate de normalul perioadei în cea mai mare parte a ţării, media multianuală a lunii fiind de 18,3 grade Celsius.

Specialiştii anunţă astfel că în Muntenia, Dobrogea, Banat şi Moldova sunt anunţate maxime cuprinse între 18 şi 22 grade, în timp ce în Transilvania şi Maramureş vor fi 16 - 18 grade. Mai mult, izolat, în Muntenia şi Dobrogea maximele pot urca până al 24 de grade.

Precipitaţiile totale lunare vor fi deficitare în regiunile sudice, estice şi local în cele vestice, iar în restul ţării se vor încadra în limite climatologice normale. Astfel, sunt anunţate cantităţi de 80 - 120 de litri pe metru pătrat în Maramureş şi Transilvania, 60 de litri pe metru pătrat în Crişana şi Moldova şi 20 - 40 de litri pe metru pătrat în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat.

Prognoza meteo pentru luna Iulie

Temperatura medie lunară a aerului se va situa peste normalul perioadei în sudul, sud-estul şi local estul ţării, iar în rest sunt posibile valori termice apropiate de media climatologică de 20,2 grade Celsius. 

ANM anunţă că Maramureş sunt prognozate temperaturi medii cuprinse între 20 şi 18 grade în Transilvania şi Maramureş, între20 şi 24 în nordul Moldovei şi Crişana, în timp ce în Banat şi sudul Moldovei şi o parte din Oltenia sunt anunţate medii de 22 de grade.

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Specialiştii anunţă că în Muntenia, estul Olteniei şi Dobrogea se vor înregistra medii de de până la 26 de grade. În privinţa precipitaţiilor, ANM anunţă se vor înregistra 100 de litri pe metru pătrat în Maramureş, 60 - 80 de litri pe metru pătrat în Transilvania şi nordul Moldovei, 60 de litri pe metru pătrat în sudul Moldovei, Crişana şi Banat.

În Muntenia, Oltenia şi Dobrogea se vor înregistra 20 - 40 de litri pe metru pătrat.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie