Prognoza meteo pe două săptămâni. Vin ploile de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vara se apropie cu ploile specifice

Temperaturile se menţin ridicate în următoarea perioadă în majoritatea regiunilor ţării deşi sunt anunţate mai multe zile cu averse. Potrivit prognozei pe două săptămâni temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei, dar nu vor mai atinge 30 de grade.

Concret, în Banat şi Crişana temperatura aerului va marca o uşoară scădere începând de astăzi, la nivelul regiunii vor fi maxime în jur de 24 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi uşor, iar până la finalul săptămânii media maximelor va fi de 25...26 de grade. La mijlocul lunii mai va fi posibilă o răcire; valorile termice maxime vor coborî spre o medie de 22 de grade, iar cele minime vor fi în jur de 11 grade, apoi spre finalul intervalului de referinţă se prognozează o creştere uşoară de temperatură.

Vremea va fi caldă în prima săptămână de prognoză în Transilvania cu o medie a temperaturilor maxime de 24...25 de grade. Ulterior, în perioada 13 – 18 mai, va avea loc un proces de răcire ce va determina valori termice diurne apropiate de mediile multianuale, respectiv o medie a acestora de 21...22 de grade, iar până la finalul intervalului, se va remarca o creştere uşoară de temperatură. 

Şi în Maramureş şi Moldova până pe 13 mai, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime în creştere uşoară, spre 26 de grade. Ulterior, se va produce o scădere de temperatură; astfel, în zilele de 16 şi 17 mai se va atinge o medie regională diurnă de 22 de grade, urmând ca, până la sfârşitul intervalului, vremea să se încălzească uşor.

În Dobrogea însă se va înregistra o scădere a temperaturilor spre medii de 22 de grade – în perioada 8 - 11 mai, după care nu vor fi variaţii semnificative de la o zi la alta. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în zilele de 8 şi 9 mai, dar şi în a doua săptămână, îndeosebi după data de 15 mai.

Pe fondul unor mici variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, în Muntenia şi Oltenia aproape întreg intervalul de prognoză va fi caracterizat de o vreme relativ caldă pentru această perioadă. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi de 25...27 de grade, cu valori uşor mai scăzute în perioada 12 – 18 mai, când, în medie, sunt prognozate maxime de 23...24 de grade. 

La munte pe parcursul celor două săptămâni nu vor fi variaţii semnificative ale regimului termic. Media temperaturilor maxime va fi de 14...15 grade.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta local, în special în timpul după-amiezelor, cu o probabilitate mai ridicată în ziua de 7 mai, în perioada 9 – 12 mai, dar şi după data de 15 mai.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”