Profilul consumatorului român de vinuri. 50% din români preferă vinul sec

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cramele producătoare, soiurile de struguri şi culoarea vinului - alb, rose sau roşu - sunt factorii esenţiali în funcţie de care consumatorul român de vinuri alege eticheta potrivită.

Românii consumă din ce în ce mai mult vinuri seci. Mai exact, 58% din români consumă vin sec în timp ce doar 2% din români preferă vinurile dulci. Concluzia se desprinde din cel mai recent studiu, realizat de CrameRomânia.ro şi ReVino.ro. 

În ceea ce priveşte culoarea, vinurile roşii ocupă primul loc pe podium, fiind preferate de 57% din români, pe locul doi sunt vinurile albe, alese de 28% din consumatori. Doar 13% din români preferă vinurile rose în timp ce 2% optează pentru vinurile spumante. 

Vinul, consumat de două-trei ori pe săptămână

De la cramele din România, de la cele din afară sau din producţie proprie, vinul este consumat de 2-3 ori pe săptămână de către 45% dintre respondenţi, iar cel îmbuteliat la sticlă este ales în peste 91% dintre situaţii, arată studiul.

„Cel mai des românii cumpără vinuri atât pentru consum propriu, dar de multe ori îl găsesc potrivit şi pentru cadouri. Ce am observat este că vinul spumant rămâne în continuare asociat, în 57% dintre cazuri, cu ocaziile speciale, dar 34% dintre respondeţi preferă să îl consume în orice moment”, a explicat Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro şi ReVino.ro.

Cât plăteşte un român pe o sticlă de vin

Doar 14% dintre cumpărători caută pe internet informaţii înainte de a cumpăra un vin, iar 9% cer sfatul unui specialist. Preţul pe care un român îl plăteşte pentru o sticlă de vin este în 43% dintre cazuri între 26 şi 50 lei, în 20% dintre cazuri între 16 şi 25 lei, iar în proporţie de 17% dintre respondenţi sunt dispuşi să plătească între 51 şi 70 lei.

Cu privire la soi, Feteasca Neagră (dintre cele trei Feteşti Neagră, Albă sau Regală) este cel mai căutat (52% dintre români îl preferă).

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”