Primul târg de joburi destinat studenţilor şi absolvenţilor de la Transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii şi absolvenţii de la Facultatea de Transporturi din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti sunt aşteptaţi în perioada 8 – 9 noiembrie la târgul JobTransport, un eveniment de recrutare la care vor participa angajatori de top din domeniu, susţin organizatorii.

„Primul târg destinat studenţilor şi absolvenţilor de la Transporturi va fi un câştig atât pentru angajatori, cât şi pentru candidaţi. Pe de o parte, tinerii vor avea şansa să aplice pentru un job în domeniul pentru care s-au pregătit, iar pe de altă parte, angajatorii vor avea de unde să selecteze candidaţii doriţi”, a declarat Felicia Niculae, manager de proiect.

Concret, la JobTransport, aflat la prima ediţie, candidaţii vor putea aplica pentru joburi precum „logistic engineer”, „logistic officer”, „agent transport”, „coordonator transport”, „coordonator zonal”, „analist calitate”, „coordonator depozit”, „project manager la departamentul operaţional”, „consilier vânzări piese auto”, „operator comercial identificare piese auto”, „inginer producţie”, „referent expediţii”.

La eveniment participă numeroase companii din domeniile transportului şi logisticii şi conexe cu acestea. Printre ele se numără TTS Group, DSV Solutions, Elite, DPD, Mailman, Sameday Courier, Transferoviar Grup, DB Schenker, Wim Bosman, Gefco, KLG Europe, Kuehne+Nagel, Goodyear, Thales, Dynamic Human Resources, 4Career. 

Totodată, la târg vor participa şi Ministerul Transporturilor, Registrul Auto Român şi Metrorex.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate