Preşedintele ANPC a dat ordin pentru ţinuta angajaţilor: Fără decolteu, fuste scurte şi fără sandale sau păr lung la bărbaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia-Miron Constantinescu, a dat un ordin privind ţinuta angajaţilor instituţiei, care le interzice femeilor să poarte fuste scurte sau bluze decoltate, iar bărbaţilor să poarte sandale, să aibă părul şi barba „de o lungime peste medie”.

Potrivit ordinului, angajaţii de la Protecţia Consumatorului „trebuie să aibă o ţinută decentă, de birou, într-o manieră care arată demnitate şi respect faţă de instituţie şi cetăţean, curată şi, de asemenea, să aibă un comportament cuviincios”.

Astfel, în cazul bărbaţilor, ţinuta va fi alcătuită obligatoriu din cămaşă, cu mânecă lungă, simplă, clasică, de culoare alb, albastru, bej, bleumarin, negru pantaloni uni care trebuie să fie drepţi, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri. Încălţămintea va fi alcătuită din pantofi uni, sunt excluse articolele de încălţăminte în stil sport (tenişi, bascheţi, adidaşi) şi sandalele. Haina de toamnă/iarnă nu va conţine accesorii extravagante, în exces, fiind una clasică. Bărbaţilor le este exclusă purtarea accesoriilor, bijuteriilor, se acceptă doar verigheta. Aspectul facial şi capilar trebuie să fie îngrijit, decent, fiind interzis bărbaţilor purtarea părului şi a bărbii de o lungime peste medie, se arată în ordin.

Pentru femei, ţinută va fi alcătuită din rochii, fără tăieturi, fermoare, imprimeuri excesive, să fie clasice, decente sau costum din două piese, cu fustă sau pantalon, (lungimea fustei imediat deasupra genunchilor, limita de decenţă), cămaşă, bluză, fără decolteuri, fără paiete sau sclipici, haine mulate. Se interzice purtarea bijuteriilor în exces, extravagante, opulente, ostentative, păstrând o limită de decenţă. Se interzice machiajul strident, aspectul facial şi capilar trebuie să fie îngrijit, decent, stabileşte ordinul.

De asemenea, sunt interzişi pantalonii scurţi, tăiaţi sau colanţii, sandalele gen papuci de plajă, pălăriile sau şepcile, cămăşile ieşite din pantaloni sau descheiate, hainele mulate indecent, îmbrăcămintea indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, sloganuri sau imagini, inclusiv creaturi groteşti, articolele de îmbrăcăminte sfâşiate, murdare şi zdrenţăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator.

Horia-Miron Constantinescu a fost numit la începutul lunii august la conducerea ANPC.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare