Praful saharian se întoarce în România, adus de o masă de aer cald dinspre nordul Africii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ministerul Mediului

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, miercuri, că în perioada 30 martie – 1 aprilie, o masă de aer cald cu praf saharian dinspre nordul Africii va ajunge în Europa, inclusiv în România.

Potrivit ANM, în perioada 30 martie – 1 martie „circulaţia aerului se va face din sector preponderent sud-vestic şi sudic, iar spre final vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf cu origine sahariană, îndeosebi către sudul şi sud-estul Europei, inclusiv în zona ţării noastre”. 

„Concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mai reduse în comparaţie cu cele din sudul Peninsulei Italice şi al Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, începând de joi (31 martie) în vestul, centrul şi nordul ţării, apoi, pe arii restrânse şi în rest”. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort