Povestea unui mare poet și matematician dependent de droguri. Ion Barbu scria când era în sevraj. Cum a căpătat acest viciu
0Numele Ion Barbu (1895 – 1961) este cunoscut în literatura română, însă numele real al poetului – Dan Barbilian – este unul sonor în domeniul matematicii. Astăzi se împlinesc 128 de ani de la nașterea poetului, despre care unii critici spuneau că a fost dependent de cocaină.
Mai mult decât atît, s-a spus că scria adesea când era în sevraj. În plus, Ion Barbu consuma droguri şi atunci când întreţinea relaţii sexuale extraconjugale. Chiar în poezia ”Riga Crypto şi lapona Enigel” se spune că ar fi vorba despre depedenţa de cocaină a lui Ion Barbu şi despre o relaţia amoroasă avută cu o pictoriţă norvegiană, relaţia care s-a terminat dezastruos.
Poetul Ion Barbu, pe numele său adevărat Dan Barbilian, s-a născut la 18 martie 1895 în Câmpulung Muscel şi a decedat la Bucureşti, în luna august a anului 1961. Pe lângă pasiunea pentru poezie, Ion Barbu a fost şi un important matematician român, cunoscut sub numele de Dan Barbilian. Ion Barbu este un reprezentant al modernismului literar românesc, dar şi unul dintre cei mai de seamă poeţi români din perioada interbelică.
Povestea numelui
Povestea numelui neacceptat începe din adolescenţa tatălui său, trecut în catalogul şcolar cu numele Barbilian, în loc de cel real, Barbu.
Mai târziu, la naşterea fiului, ca să nu lase loc de speculaţii, judecătorul Constantin Barbilian(n.r: de fapt, Constantin Barbu) n-a mai îndrăznit să-i dea băiatului numele său real, ci pe cel cu care-l cunoştea, ca magistrat, mai tot oraşul.
„De teamă că lumea putea interpreta diferenţa de nume, la oficiul stării civile, Constantin Barbilian nu şi-a înscris fiul abia născut cu numele de familie Barbu, mai ales că erau puţini cei care-şi mai aminteau de el cu numele Barbu, aşa că l-a înregistrat Dan Barbilian. Ajuns la maturitate, fiul n-a fost niciodată încântat de numele dat de părinte. Considera că are <<ceva lăutăresc în sunet>>. Nici criticului Eugen Lovinescu nu i-a plăcut cum sună Barbilian, atunci când viitorul poet i-a trimis câteva dintre poeziile scrise, aşa că înaintea debutului literar în revista <<Sburătorul>>, în anul 1919, la sugestia criticului, Dan Barbilian şi-a luat numele bunicului, Ion Barbu", a explicat pentru Adevărul prof. Adrian Săvoiu.
Doctorat în matematică obținut în Germania
În anul 1921, Ion Barbu a plecat în Germania, reuşind să-şi susţină acolo doctoratul în matematică. Odată cu plecarea din România, din sânul familiei, la vârsta de 26 de ani, poetul a devenit dependent de cocaină, acest viciu devenit rapid cunoscut printre prietenii săi. Într-o scrisoarea pe care i-a trimis-o amicului său Leo Defloss, Ion Barbu preciza: ”din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experienţele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter şi cocaină!”.
Este cunoscut faptul că poetul consuma săptămânal cocaină şi nu de puţine ori era acompaniat de criticul literar Tudor Vianu, care era şi el la studii în Germania.
Visul urât al Berlinului
În scurt timp, Ion Barbu devenise dependent de narcotice puternice. În februarie 1924, cu bani trimişi de părinţi, de la Giurgiu, el a trebuit să se întoarcă rapid în România, ca sa uite <<visul urât al Berlinului în plină decadenţă, în plină nebunie a drogurilor>>”, relatează Andrei Oişteanu în cartea Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură.
Soția sa, Gerda Barbilian a fost cea care a reuşit să-l repună pe picioare pe poet, însă nu a putut să-l scoată definitiv din ghearele narcoticelor. Chiar dacă nu mai intra în farmacii să îşi cumpere eter, după ce farmaciştii refuzau să-i mai vândă această substanţă, Ion Barbu apela la prieteni pentru a-i procura flacoane de eter.
Pe lângă dependenţa de droguri, Ion Barbu avea o altă pasiune poate la fel de mare: femeile. Poetul s-ar fi lăudat în faţa prietenilor că ar fi avut 4.000 de aventuri erotice, acest lucru fiind recunoscut parţial chiar de soţia sa, Gerda Barbilian.